Doi bărbați suspectați de viol săvârșit asupra unui minor, citați la Judecătoria Constanța! Iată când începe procesul pe fond
Doi bărbați suspectați de viol săvârșit asupra unui minor, citați la Judecătoria Constanța! Iată când
187
Marime text

Judecătoria Constanța a anunțat data la care va începe procesul în dosarul în care doi bărbați au fost deferiți justiției pentru viol săvârșit asupra unui minor!
Este vorba despre dosarul cu indicativul 30387/212/2025 în care au fost deferiți justiției Buștiuc Florin Alin și Lazăr Ionuț David, în sarcina cărora procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au reținut că ar fi întreținut că ar fi întreținut relații sexuale cu fete minore.
Ambii suspecți, spun anchetatorii, nu se află la primul conflict cu legea penală, întrucât se află în stare de detenție, în alte cauze.
Ce acuzații le aduc procurorii
Prin rechizitoriul din data de 18.09.2025 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B.F.A., aflat în stare de detenţie în altă cauză, cu antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol săvârșit asupra unui minor, prev. de art. 2181, alin. (1) din C.pen, cu aplic. art. 41, alin. (1) din C.pen. şi L.I.D., aflat în stare de detenţie în altă cauză, cu antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată ( două acte materiale), prev. de art. 2181, alin. (1) din C.pen, cu aplic. art. 41, alin. (1) din C.pen., și art. 35, alin. (1) din C.pen.
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului B.F.A. că, în perioada 04-12.03.2025, a întreținut un raport sexual consimțit cu o minoră, în vârstă de 15 ani și o lună la data săvârșirii faptei, în timp ce se aflau într-un imobil abandonat din mun. Constanța, str. (…) , zona stația de betoane-Holcim.
În sarcina inculpatului L.I.D. s-a reţinut că în perioada 04-12.03.2025, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a întreținut două raporturi sexuale consimțite cu o minoră, în vârstă de 14 ani și 8 luni la data săvârșirii faptei, în timp ce se aflau într-un imobil abandonat din mun. Constanța, str. (...), zona stația de betoane- Holcim.
(Sursa text: Rejust.ro)
Judecătoria Constanța, undă verde pentru începerea procesului, un inculpat a formulat contestație
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, la data de 30.01.2026, Judecătoria Constanța a validat rechizitoriul și a disus începerea judecății în cauză, însă decizia, nefiind definitivă, a fost contestată luni, 09.02.2026, de către Buștiuc Florin Alin.
Ulterior, cauza a intrat în atenția Tribunalului Constanța, care la data de 11 martie 2026 a luat act de retragerea contestației, fapt pentru care a fost dispusă judecata pe fond.
Proces la Judecătoria Constanța
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, initial, primul termen de judecată a fost stabilit pe data de 14 august 2026, însă termenul a fost preschimbat până în septembrie.
MINUTA
Surse de documentare: Portalul Instanțelor de Judecată și Portalul de Jurisprudență Rejust.roSoluția pe scurt: Având în vedere de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 03/04.05.2026 şi Decizia preşedintelui Judecătoriei Constanţa nr. 85/04.05.2026, prin care s-a dispus desfiinţarea completului de judecată penale P4/DL4, începând cu data de 18.05.2026, întrucât titularul acestui complet de judecată a promovat la Tribunalul Constanţa, în vederea respectării principiului repartizării aleatorii şi al continuităţii completului de judecată, s-a procedat la repartizarea ciclică a prezentei cauze şi la fixarea unui nou termen de judecată de către completul de judecată ce a fost legal învestit cu soluţionarea acesteia, dosar repartizat la completul penal P2, cu termen la 07.09.2026, ora 08:30.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Cazuri scandaloase din Constanța Doi bărbați, judecați pentru viol săvârșit asupra unui minor! Ce acuzații fac procurorii
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


