Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:16 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adevarul de seara Pericolele de pe litoral care n-au omorat pe nimeni

ro

06 Aug, 2010 13:51 897 Marime text

Căpuşele, meduzele, văduva neagră și dragonul de mare au provocat pe rând panică printre turişti. Vietățile au trimis zeci de turiști la Urgență, cu înțepături și reacții alergice locale. Vâlva creată de această spaimă a fost pusă deseori de investitorii din turism pe seama detractorilor litoralului românesc.

Turiştii sunt nedumeriţi. „Până acum nu am mai auzit de dragonul de mare. Autorităţile trebuia să facă publice aceste situaţii, să ne anunţe că există antidot în caz de înţepătură. Tot autorităţile trebuia să mediatizeze ce trebuie să facă turiştii imediat după ce sunt înţepaţi“, spune Gheorghe, un turist din Deva, venit cu familia la Eforie.

Medicii Spitalului de Urgență Constanța consideră că panica turiștilor este exagerată. „Cazurile întâlnite nu au fost grave. Pacienții au primit tratament cu hidrocortizon, iar cei mai mulţi nu au necesitat internarea. Totuși unii, mai mult speriați, au vrut să rămână sub supraveghere medicală. Mai expuşi la riscurile unor reacții alergice sunt cardiacii, persoanele care suferă de alergii sau cele cu o imunitate scăzută. Este bine ca imediat ce au fost înţepaţi, turiştii să încerce să sângereze cât mai mult rana“, a declarat dr. Liliana Tuţă, medic în cadrul Spitalului Judeţean Constanţa.

Opinia sa este întărită de colegul său, dr. Florian Stoian: „Ar putea fi afectați copiii și vârstnicii, suferinzii de astm bronșic. Dar din experiența noastră, nu s-a întâmplat ca un bolnav să sufere prea mult de pe urma acestor înțepături, care provoacă reacții mai mult locale, amorțeli“.

„Fiorosul“ dragon de mare, periculos cât o viespe

Biologul Răzvan Popescu-Mirceni, coordonatorul Societăţii de Explorări Oceanografice Oceanic Club, argumentează că dragonul de mare - sau dracul de mare, cum îi mai spun pescarii - este periculos cât o viespe. „Este răspândit în toată Marea Neagră, atât pe litoralul bulgăresc, cât şi pe cel românesc. Mulţi turişti au călcat pe el, s-au înţepat şi au crezut că de vină ar fi o scoică. Alţii, mai sensibili şi cu alergii sau diferite afecţiuni, au avut nevoie de îngrijiri“, a precizat Răzvan Popescu-Mirceni.

„În Vama Veche am văzut aproape 200 de exemplare pe care pescarii îi prinseseră la undiţă. Sunt adulţi, dar şi puiet, iar prezenţa peștelui atât de aproape de mal este influenţată şi de temperatura apei, dar şi de salinitate. Nu sunt periculoși. În funcţie de curenţii marini şi climă, ne-am putea trezi în anii următori cu alte vieţuitoare la malul mării“, a mai spus Popescu-Mirceni.

Dragonul de mare este răspândit în Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şi Marea Neagră. Preferă apele calde și trăieşte pe funduri nisipoase. Măsoară cel mult 25 de centimetri, iar lângă înotătoarea dorsală are patru ţepi. „Peştele are, pe partea dorsală, patru spini orientaţi înainte, care pătrund sub piele. Veninul țepilor poate afecta sistemul nervos periferic la persoanele mai sensibile - adică poate provoca amorțeli ale membrelor înțepate“, a precizat Simion Nicolaev, directorul Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Marină Grigore Antipa din Constanţa.


Meduza „care orbește“

În apele Mării Negre trăiesc mai multe specii de meduze, cele mai răspândite fiind meduza comună şi meduza de apă rece. În general, meduzele preferă apele mai reci, de mică adâncime, unde temperatura nu urcă peste 8 grade Celsius.

Meduza secretă o substanţă urzicătoare

Cercetătorii marini au observat că în ultima perioadă s-a manifestat o dezvoltare explozivă a meduzelor, iar în perioada primăvară – vară densităţile foarte mari de moluște pot deranja şi pescuitul, având în vedere faptul că un singur exemplar poate atinge şi 10 kilograme. Contactul direct dintre piele şi meduză este asemănător oricărui contact dintre un peşte neveninos şi piele. „În cazul în care meduza se întoarce pe toate părţile, ea secretă o substanţă urzicătoare şi astfel pielea începe să usture dacă este expusă la soare. Nu produce altfel de probleme“, dă asigurări Simion Nicolaev.

„Atacul“ văduvei negre

Văduva neagră este cel mai otrăvitor păianjen din România, dar este o specie defensivă. În urmă cu câţiva ani era întâlnit doar în Deltă, însă, odată cu încălzirea globală, arealul lui s-a extins şi pe litoral.

Văduva neagră este unul dintre cei mai periculoşi păianjeni din România

Văduva neagră a produs spaimă printre turişti în anii 2003 - 2004, când mai multe persoane au fost înțepate pe plajele sălbatice din Agigea - Eforie. „Nu este un păianjen care să atace, ci doar se apără. Sunt foarte rare cazurile în care muşcătura sa este mortală. Veninul poate produce probleme mai mari vârstnicilor, alergicilor, cardiacilor şi celor care au căderi de calciu“, a explicat biologul marin Răzvan Popescu-Mirceni.

www.adevarul.ro/locale/constanta/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii