Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:39 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazăre - „România e condusă de securişti“ Cum apare numele primarului Constanţei în documentele eliberate de CNSAS (document)

ro

20 Oct, 2014 00:00 3695 Marime text
Un critic fervent al Securităţii, Radu Mazăre s-a remarcat în „lupta“ împotriva serviciilor secrete încă de pe vremea când era un tânăr jurnalist la Telegraf. Doar că, de când a dat meseria de ziarist pe cea de primar, Mazăre îşi alege obiecţiile cu privire la Securitate, uzitându-le doar atunci când nu-i convine o situaţie.
 
În luna martie, primarul Constanţei declara că dosarele penale care îl vizează i se trag de la marii operatori din Port, „milionarii“ care plătesc foarte puţin pe terenuri şi care - aproape toţi - „au legături cu fosta sau actuala Securitate“. Chiar şi în ianuarie, când preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (actualmente suspendat), Nicuşor Constantinescu, a fost audiat de procurorii DNA, edilul-şef reacţiona dur împotriva procurorilor, acuzându-i că se comportă ca fosta Securitate. „România e condusă de securişti. (...) Revoluţia ne-a fost furată de securişti, care au penetrat toate sistemele şi care controlează tot, inclusiv procurori“, declara Mazăre, la momentul respectiv.
 
Săptămâna trecută, primarul Constanţei a revenit cu alte declaraţii, mai „îndulcite“, despre Securitate, cu privire la suspiciunile potrivit cărora şeful său de partid, prezidenţiabilul Victor Ponta, ar fi avut legătură cu structurile controlate de „băieţii cu ochi albaştri“. „Dacă se dovedeşte... nu ştiu ce ar trebui, deocamdată este o petardă trasă de Băsescu. Hai să vedem că lucrurile stau aşa, după care o să-mi exprim un punct de vedere. Deocamdată, nu mi-e clară treaba“, a declarat Mazăre cu privire la posibilitatea ca liderul PSD să fi fost colaborator al SIE, aşa cum reiese din declaraţiile făcute de Traian Băsescu. În contrapondere, edilul-şef al Constanţei a afirmat ulterior că cel despre care a relatat în presă, pe vremea când era ziarist la Telegraf, că ar fi fost cadru al Securităţii este tocmai preşedintele Traian Băsescu, doar că raportul pe care s-a bazat documentarea a dispărut.

Ce scria în 2008 CNSAS despre Radu Mazăre 

Radu Mazăre, la fel ca Traian Băsescu sau Victor Ponta, este o persoană publică ce ocupă o funcţie de demnitar. La Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) există un document, datat din 2008, unde apare numele lui Radu Mazăre. Este vorba despre Adeverinţa nr. 14/13.05.2008, redactată „în baza notei de constatare nr. S/DI/I/305 din data de 8.05.2008; în baza procesului-verbal al şedinţei Colegiului CNSAS din data de 13.05.2008“. Documentul a fost făcut public chiar cu câteva zile înainte de organizarea alegerilor locale din 2008, când Radu Mazăre a câştigat scrutinul.
 
Conţinutul adeverinţei stipulează faptul că „nu există date ori documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii, în sensul legii, cu privire la domnul Mazăre Radu Ştefan, fiul lui Ştefan şi Viorica Gabriela, născut la data de 5.07.1968, în Bucureşti“. Documentul poartă parafa CNSAS şi semnătura preşedintelui Ladislau - Antoniu Csendes.
 
În esecțiunea „documente“  puteţi vizualiza adeverinţa eliberată de CNSAS pe numele lui Radu Ştefan Mazăre.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii