Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:51 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deţinuţi de la Poarta Albă reabilitează strada Termele Romane (galerie foto)

ro

05 Jul, 2011 00:00 1700 Marime text

bulevardul_marinarilor.jpg SC Confort Urban SRL a demarat lucrările de reabilitare a tramei stradale pe strada Termele Romane, fost Bulevardul Marinarilor, în zona peninsulară, de la Poarta 1 la Poarta 2. Lucrările vor dura 30 de zile, timp în care strada va fi asfaltată. „Vom scoate piatra cubică, vom consolida fundaţia romană, vom asfalta şi vor reface trotuarele. Strada nu a mai fost reparată de zeci de ani, iar şoferii se plângeau că îşi rup maşinile în două", a declarat Mugur Voinescu, inginer şef la societatea Confort Urban.

La rândul său, Decebal Făgădău a precizat că nu este nevoie de descărcarea de sarcină arheologică pentru efectuarea lucrărilor, deoarece nu se va săpa mai jos de fundaţia existentă. La lucrările de reabilitate a străzii Termele Romane participă şi 11 persoane private de libertate de la penitenciarul Poarta Albă. „Aceste persoane lucrează în baza unui contract semnat între Penitenciarul Poarta Albă şi SC Confort Urban. Pentru munca depusă, deţinuţii primesc salariul minim pe economie, 670 de lei", a explicat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Gabi Botezan. Conducătorii auto sunt rugaţi să nu staţioneze sau să parcheze în zona în care se execută lucrările şi să respecte semnalizarea rutieră provizorie. Facem precizarea că este vorba de tronsonul care duce către Poarta 1 a portului, care acum este pavat cu piatră cubică. În acest sens, toate liniile de transport în comun şi-au scurtat traseul, până la Poarta 2. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Constanţa, şoferii vor putea ajunge în Poarta 1 pe străzile: Traian, Piaţa Ovidiu, Arhiepiscopiei, 22 decembrie. La întoarcere, vor folosi următorul traseu: strada 22 decembrie, Regina Elisabeta, Remus Opreanu, Piaţa Ovidiu, Mircea cel Bătrân

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii