Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:44 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazăre, un nou termen la Înalta Curte (rechizitorii)

ro

24 Oct, 2016 00:00 3014 Marime text


Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, omul de afaceri Sorin Strutinsky, fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, dar şi alte persoane deferite Justiţiei alături de cei trei se vor afla azi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Şi asta pentru că la Curtea Supremă are loc un nou termen al dosarului în care Radu Mazăre a fost trimis în judecată alături de Gabi Stan, de Sorin Strutinsky, precum şi de alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa.
 
Judecătorul acestui dosar este Mariana Ghena, din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, fost judecător din Curtea de Apel Constanţa.
 
Radu Ştefan Mazăre este judecat în prezent în patru dosare penale, toate instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Cauzele, denumite generic, sunt:

1 - „Retrocedările din Constanţa“.
2 - „Terenurile din Mamaia“, în care a fost deferit Justiţiei, în aprilie 2015, alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu.
3 - Cel în care este „coleg“ cu fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, cu omul de afaceri Sorin Strutinsky, dar şi cu alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa. Cauza a fost trimisă spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie la finele anului trecut.
4 - Dosarul Campusului Social Henri Coandă, unde Radu Mazăre a fost trimis în judecată (1 aprilie 2016) alături de Alexandru Mazăre, senator în Parlamentul României, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii