Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:58 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iohannis, la deschiderea anului universitar de la Constanţa Preşedintele a folosit des în discursul său cuvântul „credibilitate“ (galerie foto)

ro

03 Oct, 2017 00:00 3837 Marime text
Pentru al doilea an consecutiv, la Constanţa, evenimentul de deschidere a noului an universitar s-a desfăşurat în Piaţa Ovidiu. Dacă anul trecut la eveniment au participat studenţii şi cadrele didactice ale Universităţii „Ovidius“ şi ale Universităţii Maritime din Constanţa, în acest an, celor două instituţii de învăţământ superior li s-a alăturat şi Academia Navala „Mircea cel Bătrân“. Invitatul special al evenimentului festiv a fost preşedintele României, Klaus Iohannis.
 
La manifestare au fost prezenţi rectorii celor trei instituţii de învăţământ, prof. univ. dr. ing. Cornel Panait - Universitatea Maritimă, prof. univ. dr. Sorin Rugină - Universitatea „Ovidius“ şi comandor conf. univ. dr. Octavian Tarabuţă - Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, primarul Constanţei, Decebal Făgădău, prefectul judeţului Constanţa, Ioan Albu, viceprimarii municipiului Constanţa, Dumitru Babu şi Costin Răsăuţeanu, vicepreşedintele CJC Daniel Learciu, deputatul Vergil Chiţac, fost rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiral dr. Alexandru Mîrşu, zeci de cadre didactice, prorectori şi decani.
 
La evenimentul de deschidere a anului universitar 2017-2018 a fost prezent şi preşedintele României, Klaus Iohannis. Acesta a fost întâmpinat de primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău. Aşa cum este firesc, ceremonia a început cu intonarea imnului de stat al României şi cu imnul academic „Gaudeamus igitur“. 

Decebal Făgădău: „Ştiu că universităţile au trecut prin momente deloc uşoare“ 

„Toate universităţile de stat din Constanţa şi-au dat mâna şi au răspuns invitaţiei noaste de a fi prezenţi în inima oraşului nostru. O inimă care a început să bată, o inimă din ce în ce mai tânără. Piaţa Ovidiu ar trebui să fie aşa în fiecare zi: plină de energie, plină de tinereţe, de încredere într-un viitor mai bun. Mă bucur că, în mandatul meu, am reuşit să adun mediul universitar. Avem tineri buni, deştepţi, cu care ne mândrim peste tot în lume. Ei vor găsi în universităţile constănţene un stâlp de încredere. Vor putea să-şi construiască o carieră în Constanţa şi să contribuie la dezvoltarea oraşului. Să dezvoltăm împreună cu municipalitatea, pentru că potenţialul este unul la care ar trebui să ne raportăm în mod real, nu doar la trecutul care nu ne-a avantajat de multe ori.
 
Ştiu că universităţile au trecut prin momente deloc uşoare, dar împreună putem depăşi aceste momente! Nu faceţi rabat de la calitate, fiţi intransigenţi, pentru că doar transferând competenţe reale oraşul nostru se poate dezvolta! Îmi doresc ca centrul universitar constănţean să capete din ce în ce mai multă consistenţă şi vizibilitate. Doar împreună putem să stabilim linia în care trebuie să meargă oraşul nostru. Constanţa nu este doar un oraş-graniţă al UE şi al NATO. Mi-aş dori ca tinerii să spună Uniunii Europene că aici începe Europa“, a declarat Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa. 

Klaus Iohannis: „Universităţile româneşti trebuie să aibă o reputaţie solidă“ 

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis celor prezenţi că, pentru a putea lupta împotriva ignoranţei şi a deveni „un reper moral şi o ancoră a statului de drept“, universităţile româneşti trebuie să aibă o reputaţie solidă, bazată pe un nivel ridicat de credibilitate. „Mă bucur că suntem azi împreună, cu prilejul deschiderii unui nou an universitar. Am ales să vin la Constanţa pentru că este un centru universitar important, iar ofiţerii de marină civilă şi militară sunt exemple elocvente ale pregătirii de înalt nivel pe care o primesc aici. Absolvenţii dumneavoastră devin repere ale competitivităţii pe piaţa globală, mai ales în domenii în care ţara noastră are o tradiţie în învăţământul superior. În plus, prezenţa României la Marea Neagră şi apartenenţa la NATO şi la UE reprezintă, cu certitudine, atuuri care vă oferă un avantaj cert şi pe care doresc să-l fructificaţi mai bine în viitor. Mai ales că sunteţi aici, unde începe Uniunea Europeană. Aşa cum se ştie, universităţile nu pregătesc doar buni profesionişti, fie ei angajaţi sau antreprenori. Ele au rolul de a forma buni cetăţeni şi de a contribui la formarea statului de drept pe baze sustenabile“, a subliniat Klaus Iohannis.

 „Avem nevoie, în primul rând, de universităţi ca afară“ 

Preşedintele Iohannis a adăugat că, „pentru a avea o ţară ca afară, avem nevoie, în primul rând, de universităţi ca afară“. „De multe ori, auzim sintagma «vrem o ţară ca afară». Se poate. Dar pentru a avea o ţară ca afară avem nevoie de universităţi ca afară. Universităţi care promovează adevărul, gândirea critică şi moralitatea. În toate activităţile lor. De exemplu, mi-ar plăcea dacă universităţile ar ajuta la demontarea diverselor mituri nefondate pe care însă le regăsim în spaţiul public. Unul dintre ele, pentru a mă referi la învăţământul superior, este mitul fals conform căruia prea mulţi tineri merg la facultate. România este, de fapt, regretabil, pe ultimul loc în Uniunea Europeană din punctul de vedere al tinerilor de 30-34 de ani care au studii superioare. Acest lucru afectează competitivitatea ţării noastre şi, implicit, bunăstarea noastră“, a menţionat preşedintele ţării. 

„Să nu încurajăm existenţa unor universităţi cu grave probleme de management“ 

„Nu înseamnă însă că trebuie să încurajăm existenţa unor universităţi cu grave probleme de management educaţional doar de dragul statisticii. De asemenea, nu trebuie să neglijăm dezvoltarea unor rute profesionale, pe model dual, care să reprezinte o alternativă reală şi cu recunoaştere socială şi materială. Avem nevoie de înalţi specialişti, dar şi de meseriaşi bine calificaţi. Sunt lucruri care ar fi bine să se dezbată mai des în spaţiul public şi poate chiar şi în Parlament. Pentru a putea lupta împotriva ignoranţei, pentru a putea deveni un reper moral şi o ancoră a statului de drept, universităţile româneşti trebuie să aibă o reputaţie solidă, bazată pe un nivel ridicat de credibilitate. Ani de-a rândul, această credibilitate a fost zguduită de o serie de scandaluri de plagiat. Din nefericire, chiar şi astăzi găsim scuze pentru a nu avea o bază de date publică a lucrărilor de doctorat. De asemenea, nu avem o soluţie permanentă pentru acreditarea şcolilor doctorale.
 
Toate aceste probleme pot afecta credibilitatea diplomelor absolvenţilor noştri pe plan internaţional, punându-i în dezavantaj chiar pe tinerii care au depus eforturi considerabile pentru a-şi finaliza studiile cu succes. Nu este de acceptat să ne batem joc de eforturile lor, din dorinţa de a proteja reputaţia personală a unui număr de indivizi care şi-au dorit o carieră sau un titlu academic pentru care nu au fost realmente pregătiţi. Nu este drept ca un brevet românesc să nu fie pus pe picior de egalitate cu unul din Europa de Vest. Din fericire, există deja eforturi vizibile ale universităţilor pentru a elimina problemele de verticalitate existente în mediul academic, de la utilizarea softurilor anti-plagiat, la iniţiative locale de publicare a tezelor la nivel de instituţie. Pe toţi aceia care fac asemenea demersuri îi susţin şi îi încurajez să meargă mai departe pentru însănătoşirea vieţii academice. Pe măsură ce ţara noastră se dezvoltă, o parte din activitatea academică poate fi sprijinită prin încurajarea şi atragerea tinerilor talentaţi către universităţile româneşti. Mă refer în primul rând la absolvenţii de top ai liceelor noastre, dar şi la tinerii din alte ţări atraşi de specializările oferite în România“, a mai punctat Klaus Iohannis.

 „România ar putea deveni un reper relevant pe harta globală a educaţiei“ 

„Este nevoie de eforturi susţinute pentru a face din învăţământul superior românesc un mediu cu adevărat atractiv. Asta înseamnă simplificarea procedurilor birocratice şi a proceselor administrative, dar şi dezvoltarea unui mediu prietenos şi tolerant care să-i încurajeze pe studenţii străini să aleagă ţara noastră. Mă bucur să constat că centrul universitar Constanţa excelează prin parteneriatele cu universităţi din afara ţării şi prin numărul important de studenţi străini care au ales să studieze aici. Multe dintre temele expuse de mine astăzi s-au regăsit şi în dezbaterile organizate în cadrul proiectului «România educată», care include un grup de lucru dedicat învăţământului superior. Rezultatele discuţiilor vor fi dezvoltate într-o viziune strategică ce poate readuce coerenţa şi predictibilitatea de care avem nevoie în reforma învăţământului superior.
 
Insist pe ideea de predictibilitate deoarece nu ne mai putem permite transformarea tuturor ideilor năstruşnice despre educaţie în acte legislative care nu au nicio legătură unele cu altele şi cu atât mai puţin cu o strategie mai amplă în domeniul educaţiei şi cercetării. Cred că România ar putea deveni un reper relevant pe harta globală a educaţiei numai prin centre universitare unite, aşa cum se încearcă la Constanţa prin aducerea la un loc a liceelor şi a colegiilor naţionale, a universităţilor comprehensive, militare sau de profil maritim într-o strânsă colaborare cu autorităţile locale şi cu mediul privat.
 
Dragi studenţi, vă doresc un an bun, să aveţi puterea să vă autodepăşiţi şi curajul să vă propuneţi obiective îndrăzneţe, pentru că numai aşa veţi avea realizări importante! Dragi profesori, vă mulţumesc pentru activitatea dumneavoastră în serviciul cunoaşterii şi pentru devotamentul cu care aţi călăuzit paşii a generaţii întregi de studenţi. Vă doresc mult succes şi un an universitar bun!“, a menţionat preşedintele României, Klaus Iohannis.
 
Citeşte şi:
 
O nouă reţinere în învăţământul universitar din Constanţa. Cine sunt profesorii care au intrat în colimatorul procurorilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii