Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:34 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Voi face o sesizare la CSM“ Prima declaraţie a lui Gigi Valentin Ştefan, şef oficial peste procurorii dobrogeni

ro

16 Jul, 2016 00:00 3719 Marime text

 
Este oficial: Dobrogea are un nou procuror general! Gigi Valentin Ştefan, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, este, de ieri, noul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, funcţie pe care a câştigat-o la concurs.
 
Până la validarea rezultatelor concursului organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, scaunul de şef al procurorilor dobrogeni i-a revenit procurorului general adjunct Raluca Georgeta Ceauşu, a cărei delegaţie a încetat ieri. Funcţia a rămas vacantă după ce fostului procuror general, Camelia Elena Grecu, i-a expirat şi cel de-al doilea mandat, iar magistratul a fost delegat pe postul de şef al Biroului de Reprezentare la alte instanţe ale Secţiei Judiciare Penale a Structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
În ce priveşte concursul pentru funcţia de procuror general, este de menţionat că magistratul Gigi Valentin Ştefan a fost declarat câştigător, după ce a obţinut nota 9,71 la proiectul managerial şi nota 9,20 la testarea scrisă, media finală fiind 9,45. Locul rămas vacant, cel de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, va fi scos la concurs de către CSM. În prezent, conducerea unităţii de parchet este asigurată de prim-procurorul adjunct Mihaela Elena Mergeane.
 
„În primul rând, mă voi ocupa de managementul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, dar şi de coordonarea parchetelor judecătoriilor din zona de competență, obiectivul meu principal fiind eficientizarea activității unităților de parchet şi obținerea unor rezultate pozitive în această direcție. Unul dintre parchetele cu cea mai mare încărcătură şi volum în raport cu numărul de procurori este Parchetul Judecătoriei Constanța, dar aici situația se va remedia foarte curând, căci astăzi şi-au început activitatea la această unitate de parchet şapte absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii, aşa că schema de personal s-a completat şi a rămas vacant un singur post.
 
Situația este mai gravă la Parchetul Judecătoriei Babadag, unde a rămas un singur procuror, care va intra în concediu de creştere a copilului, pentru o perioadă ce poate dura până la doi ani. În acest caz, voi face o sesizare către Consiliul Superior al Magistraturii şi voi solicita delegarea unui alt magistrat“, a spus Gigi Valentin Ştefan.
 
Potrivit celei mai recente declaraţii de avere a magistratului, completată la data de 11 iunie 2015 şi actualizată la data de 23.05.2016, procurorul deţine un teren agricol în comuna Ciocăneşti din judeţul Călăraşi. Concret, este vorba despre o moştenire obţinută în anul 1990, suprafaţa terenului fiind de 0,87 hectare. Totodată, magistratul deţine un apartament în Constanţa, în suprafaţă de 119 metri pătraţi, cumpărat în 2004. În ceea ce priveşte drepturile salariale, magistratul a obţinut suma de 175.843 de lei în 2014, de la Parchetul de pe lângă Tribunal, iar soţia sa a realizat un venit de 17.500 de lei, lucrând la firma SC Timex Surveyors SRL din Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii