Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:17 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Statistică Parchetul General al României, secondat de cel al Curţii de Apel Constanţa

ro

12 Sep, 2012 03:04 1645 Marime text
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că anul acesta au fost înregistrate la unităţile de parchet un număr de 2.052 de dosare privind desfăşurarea alegerilor locale şi 632 de dosare referitoare la desfăşurarea referendumului. Conform aceloraşi date puse la dispoziţie de Parchetul General al României, Constanţa se plasează pe aproape ultima poziţie în ceea ce priveşte numărul cauzelor penale privind desfăşurarea alegerilor locale, parlamentare, prezidenţiale, europarlamentare şi referendumului din perioada 2008 - 2009.

Astfel, în ceea ce priveşte alegerile desfăşurate în perioada 2008 - 2009, pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost înregistrate 76 de cauze, în timp ce pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au fost înregistrate 86 de dosare. Recordul este deţinut de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe rolul căruia au fost înregistrate 1.865 de cauze în urma alegerilor desfăşurate în anii 2008 - 2009. Apoi, pentru aceeaşi perioadă, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova au fost înregistrate 1.571 de dosare, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti 1.196 de cauze, la Parchetul Curţii de Apel Galaţi s-au depus 436 de dosare, în timp ce procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au avut în atenţie 334 de cauze. Pe locurile următoare se află Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cu 331 de cauze, fiind urmat Parchetul Curţii de Apel Braşov, cu 310 dosare, iar pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au fost înregistrate 307 litigii. La Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău au fost înregistrate 250 de cauze, la Suceava - 276, la Cluj - 273, la Târgu Mureş - 253, la Oradea - 231, iar la Piteşti - 161. Revenind la cele 86 de dosare ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, toate au primit soluţii de netrimitere în judecată. De asemenea, pe rolul aceluiaşi parchet, referitor la cauzele penale privind desfăşurarea alegerilor locale din anul curent, au fost înregistrate 201 cauze, iar în legătură cu referendumul din anul acesta au fost înregistrate 24 de dosare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii