Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:42 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Fostul angajat al MAI, fără noroc Lacrimi amare la instanţă şi cimitir în dosarul femeii împuşcate în cap de soţ

ro

03 Apr, 2012 00:00 1510 Marime text
stroe-stroe.jpg„Abia după jumătate de oră în care am ţinut-o de mână şi am mângâiat-o, spunându-i că o să fie bine, că o să îşi revină, ne-am dat seama că se dusese dintre noi"

Anton Gheorghe Stroe, fostul cadrul MAI acuzat de procurorii constănţeni de omor calificat, după ce şi-a împuşcat soţia, a fost adus ieri în faţa judecătorilor Curţii de Apel Constanţa, unde s-a judecat recursul fostului om al legii declarat împotriva arestării sale preventive. Cazul s-a aflat în atenţia Completului 2 Recurs Urgenţă al Secţiei penale, prezidat de magistratul Adriana Ispas şi format din judecătorii Viorica Lungu şi Marius Cristian Epure. Tot ieri, Relia Stroe, soţia lui Anton Gheorghe Stroe, fostă salariată a Gărzii Naţionale de Mediu, a fost condusă de ultimul drum. Deşi şi-a manifestat intenţia de participa la funeralii, fostului angajat al Administraţiei şi Internelor nu i s-a permis ieşirea din Arest mai departe de instanţa de judecată.

stroe-inmormantare.jpgProgramat să se desfăşoare de la ora 10.00, procesul a suferit o amânare de o oră, după ce avocata lui Anton Gheorghe Stroe, Daniela Mocanu, a solicitat un răgaz pentru a studia dosarul. Prietenă de familie cu soţii Stroe, potrivit propriilor declaraţii, avocata l-a îmbărbătat pe fostul cadru MAI aflat în boxa arestaţilor, au plâns împreună şi i-a dat un calmant. După reluare dezbaterilor, avocatul a solicitat ca presa să fie evacuată din sala de judecată, pe motiv că acuzatul suferă de atacuri de panică şi este cardiac, având în acest moment o stare de sănătate precară. Instanţa a respins cererea. Foarte interesant, avocatul a solicitat depunerea la dosar a mai multor declaraţii date în faţa notarilor de către prietenii şi foştii colegi ai suspectului, în care aceştia afirmau că este un om cu un comportament ireproşabil şi de o moralitate exemplară. Totodată, avocata a propus audierea ca martor a medicului de la Ambulanţă care i-a acordat primul ajutor soţiei lui Stroe, imediat după ce aceasta a fost împuşcată, şi care ar fi declarat că „Soţul meu nu este vinovat, eu sunt vinovată. L-am trezit din somn şi l-am speriat, el suferă de atacuri de panică, este vina mea". Instanţa de asemenea a respins cererea, urmând ca aceste probe să fie administrate de procuror, pe parcursul urmăririi penale. „Ne întrebăm de ce ar fi dorit să-şi ucidă soţia alături de care trăia de 40 de ani şi cu care avea doi copii frumoşi, fiind un exemplu de iubire pentru societate", şi-a început avocata pledoaria. Aceasta a continuat spunând că poliţa de asigurare care exista pe numele soţiei sale nu constituia un motiv, în contextul în care banca urma să încaseze asigurarea. De asemenea, apărarea a mai spus că cei doi soţi îşi construiau din greu casa de la Techirghiol, unde voiau să se retragă la bătrâneţe, alături de copiii lor, însă imobilul fusese atac foarte des în ultima vreme de hoţi.

„Nu Gilică este vinovat"

„Doamna Stroe, pe care de asemenea o cunosc foarte bine, eram prieteni de familie, a decedat sub ochii noştri, în spital, şi îndrăznesc să spun că a fost şi din cauză că soţul său a fost arestat. Am păzit-o în fiecare moment şi noi nu ne-am dat seama că murise, am crezut că are o cădere de calciu. Abia după jumătate de oră în care am ţinut-o de mână şi am mângâiat-o, spunându-i că o să fie bine, că o să îşi revină, ne-am dat seama că se dusese dintre noi. Ea joi a fost conştientă, la fel şi vineri şi sâmbătă dimineaţă. Cred că dacă soţul ei era liber nu făcea căderea de calciu. Până în ultimul moment, ne-a zis «Nu vă atingeţi de soţul meu. Eu sunt vinovată, nu Gilică este vinovat. Eu l-am trezit brusc din somn, l-am speriat şi nu a fost vina lui. Ajutaţi-l pe Gilică, aveţi grijă de el!»", a mai spus avocata.

Grădină, grătar, bere şi lacrimi la sfârşit

În faţa instanţei, bărbatul a declarat că în ziua incidentului a plantat în grădină ce îmi spusese soţia, iar apoi a făcut un grătar. „Seara m-am dus la vecinul meu să vedem meciul şi, pentru că nu puteam merge cu mâna goală, am luat un PET de bere, din care am băut împreună jumătate. În jur de ora 22.00 s-a terminat meciul, iar eu m-am întors acasă şi m-am culcat. Nu a trecut mult, cred că era 23.30, iar soţia mea m-a trezit strigând, spunându-mi că umblă cineva la geam. Nu am ştiut ce să fac, am luat pistolul, m-am pus în genunchi şi în coate să mă ridic (nr. apărarea a susţinut că suspectul suferă de discopatie lombară şi se ridică greu din pat), moment în care nu ştiu cum s-a apăsat trăgaciul. Când am văzut că a plecat glonţul, am intrat şi mai rău în panică şi am tras un al doilea foc, la mare distanţă de soţia mea", a explicat MAI-stul. „Dacă voiam să trag şi să o omor pe fiinţa pe care o iubesc cel mai mult pe lume, puneam pistolul la cap şi trăgeam. Eu nu sunt în stare să omor o găină", a precizat suspectul, printre lacrimi. Totodată, acesta a mai explicat că, după ce a tras, s-a panicat când a văzut sângele, a scos mai întâi cartuşul, operaţiune care durează doar cinci secunde, iar apoi a pus pistolul pe noptieră şi i-a acordat primul ajutor soţiei sale, care în continuare îi spunea că sunt oameni la geam. „Nu am dorit moartea soţiei mele. Fără ea, eu sunt mort". În urma deliberărilor, instanţa a respins recursul ca nefondat, iar cererea privind participarea la înmormântare a fost înaintată procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Solicitarea i-a fost respinsă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii