Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:13 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cu un cuţit prins la cureaua de la pantaloni, la ziua comunei Lumina. Ce au făcut oamenii legii

ro

08 May, 2017 09:58 1958 Marime text
Sâmbătă, 6 mai, în intervalul orar 10.00-22.00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au asigurat măsurile de ordine publică la evenimentul cultural-artistic prilejuit de ziua comunei Lumina.

În jurul orei 15.30, unul dintre jandarmi a observat un bărbat care avea la spate un cuţit prins la cureaua de la pantaloni. Întrebat de oamenii legii cu privire la arma albă deţinută, bărbatul a spus că a văzut cuţitul pe una dintre mesele unei terase şi l-a luat pentru că îi trebuia acasă.

Jandarmii au întocmit procesul verbal de sesizare, conform Codului de Procedură Penală,  iar bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a fost condus la sediul Poliţiei Lumina, în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale.
     
În conformitate cu art. 372 din Codul Penal, fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun, a cuţitului, pumnalului, boxului sau a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii