Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:05 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

“Coordonaţi” de infractori închişi în Penitenciarul Galaţi Suspecţi care acţionau prin metoda “Accidentul”, prinşi în flagrant la Constanţa

ro

06 Mar, 2015 00:00 858 Marime text
Polițiștii şi procurorii din Constanța au organizat, aseară, un flagrant în zona Rovere, pe bulevardul Tomis din Constanța, şi au prins mai mulţi suspecţi de comiterea de înșelăciuni prin metoda “Accidentul”.
 
Flagrantul a fost organizat după ce o femeie a anunţat Poliţia imediat ce şi-a dat seama că fusese păcălită. Ea tocmai îi dăduse 45.000 de lei unui individ care i-a spus că este avocatul fiului său, iar acesta ar fi vinovat de producerea unui accident rutier.
 
În autoturismul cu care se deplasau bărbaţii au fost descoperiţi peste 100.000 de lei, bani proveniţi din înşelăciuni, inclusiv, cred anchetatorii, cei 60.000 de lei cu care a fost păcălită, în urmă cu două seri, o pensionară din cartierul Tomis Nord.
 
De altfel, mai multe vârstnice au căzut în plasa escrocilor numai în ultimele zile, numărul păgubiţilor prin metoda Accidentul ridicându-se la aproximativ 20, numai în acest an.
 
Suspecţii, în număr de patru, sunt din Brăila şi au venit la Constanţa cu un taxi. Şoferul neagă că ar avea vreo legătură cu ceilalţi trei, însă anchetatorii îl bănuiesc de complicitate. La ora închiderii ediţiei, cei patru erau audiaţi la sediul IPJ Constanţa.
 
Interesant este faptul că persoanele care efectuau apelurile telefonice prin care erau păcălite victimele sunt deţinuţi încarceraţi în Penitenciatul Galaţi. Suspecţii reţinuţi la Constanţa erau doar executanţii acţiunilor de înşelătorie. De altfel, aseară, în Penitenciatul Galaţi se efectuau percheziţii de amploare în acest dosar.
 
Amintim că, pe data de 17 ianuarie, două tinere au fost prinse de poliţişti când înşelau prin aceeaşi metodă o femeie din Ovidiu. Nu este exclus ca ele să facă parte din aceeaşi grupare de escroci, pentru că aceștia sunt tot din Brăila.
 
Urmăriţi www.ziuaconstanta.ro pentru a afla amănunte proaspete despre acest caz.
 
Citeşte şi 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii