Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:37 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Antidrogul promoveaza dependenta de muzica

ro

23 Oct, 2009 02:22 1227 Marime text
Specialiştii şi voluntarii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa (CPECA) ies vineri, 23 octombrie, la ceas de seară, într-un club constănţean, pentru o activitate ceva mai recreaţională.

Începând cu ora 21.00, în Crush va avea loc prima ediţie a „Balului Antidrog", care are ca scop, potrivit reprezentanţilor CPECA Constanţa, „promovarea unor alternative sănătoase de petrecere a timpului liber şi diminuarea prevalenţei consumului de droguri, în special în cluburi şi discoteci, prin metode nonformale".

Prin intermediul acestei activităţi se doreşte şi transmiterea unui mesaj sănătos tinerilor care au căzut pradă viciilor. Astfel, Centrul Antidrog promovează „dependenţa" de muzică în defavoarea dependenţei de alcool, tutun şi droguri.

Cum bal fără miss şi mister nu poate exista, şi vineri vor fi aleşi frumoasa şi frumosul serii din rândul celor prezenţi la această manifestare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii