Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:35 20 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

De ce fierbe primarul în mămăligă?

ro

06 Mar, 2012 00:00 1301 Marime text

Ada_codaul.jpgPentru că de alegerile locale ne mai despart doar câteva luni, candidaţii încep să iasă.

De la naftalină, din sediul de partid, din crâşmă, din laboratoare, din sediile trusturilor de presă. Ies cu tupeu, ies ca nişte fete mari, plini de dorinţa de a-şi cuceri electoratul, de a-l seduce, de a-l cumpăra. Ies după ce şi-au făcut, în ultimii ani sau doar în ultimele luni, tot soiul de calcule, nimic dezinteresat, nimic nerentabil. Ies ca să creştineze copii, fără să aibă habar dacă vor boteza un băiat sau o fată. Ies ca să-i cunune pe amărâţii satului, sporindu-şi astfel galeria de fini de care vor rămâne ulterior străini. Ies braţ la braţ cu deputatul sau senatorul care încă mai face cărţile în colegiu şi care-i sfătuieşte prost, îngrozitor de prost.

Pentru că de alegerile locale ne mai despart doar câteva luni, candidaţii încep să se arate. Sunt unii pe care nimeni nu-i cunoaşte. Sunt comune în judeţul Constanţa în care pentru mandatul de primar au intrat în cursă 11, 12 candidaţi. S-a întâmplat la Crucea. Dar, pe de altă parte, s-a întâmplat şi în municipiul Constanţa. Nu a contat faptul că aspiranţii n-aveau nicio legătură cu administraţia, că nu aveau habar de problemele localităţii, că-şi mascau de fapt o colosală incompetenţă sau că nu erau decât rezultatul unor conjuncturi dubioase, al unor perversiuni electorale. Au fost mai importante entuziasmul excesiv, gaşca, oamenii din spate, posibilele contracte pentru prieteni.

Pentru că de alegerile locale ne mai despart doar câteva luni, am oarecum senzaţia unui deja vu. O piesă proastă, cu actori prea puţini şi figuranţi prea mulţi, care se-ngrămădesc să promită schimbarea la faţă. Asta, în condiţiile în care suntem parte dintr-un context social mizerabil, în care alegătorul e cumpărat cu punga, cu puiul, cu sticla de ulei, cu găleata, cu şapca, cu brelocul şi cu pixul. Din nou, asta în condiţiile în care niciun candidat, niciun păcălici-şef de campanie nu cultivă (nici n-ar avea cum) ideea de demnitate individuală. Sigur, faptul că nu prea mai avem conştiinţa eşecului, a nemulţumirii nu este vina candidaţilor, ci a noastră. Ei doar profită de asta.

De ce fierbe primarul în mămăligă? Pentru că trebuie să se pozeze cu un câine şchiop dus la medicul veterinar pentru a fi „reparat", pentru că trebuie să stea lângă vaca bolnavă din sat, ca să-l vadă lumea la televizor. Pentru că are un dosar la DNA, pentru că, pe un spectru al prostiei, subalternii săi sunt nişte exponate de colecţie, care nu pot să cureţe murdăria în urma lui. Pentru că e campanie şi pentru că, deşi are toate, dar toarte şansele unui nou mandat, îi e lene să-şi facă imagine. Nu-i nimic, o fac alţii pentru el. El trebuie doar să tacă şi să stea frumos la poză.

Ce e diferit faţă de alegerile locale din 2008? Poate tonalitatea agresivităţii candidaţilor? Poate indicele de instabilitate, dat fiind scenariul unei crize care pare să nu se mai termine? Candidaţii? Traseiştii? Alegătorii? Ceaunul în care fierbem?

P.S.: Titlul acestui editorial este inspirat din titlul romanului-poem „De ce fierbe copilul în mămăligă", semnat de Aglaja Veteranyi, pe care, dincolo de orice realităţi politice, vi-l recomand.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ceteanul cu ceva scoala 06 Mar, 2012 10:47 f interesant articolul si modul cum prezentati trista realitate din Constanta. Dilema mare : calitatea umana in politica constanteana mai are vreo sansa?