Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
21:23 20 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Uniunea Democrată Turcă, două partide neparlamentare şi Uniunea Pensionarilor se vor muta în sediile repartizate de Primăria Constanţa! (document)

ro

21 Aug, 2017 00:00 1136 Marime text
Mai multe formaţiuni politice cu reprezentare locală şi Uniunea Judeţeană a Pensionarilor din Constanţa primesc spaţii de la Primărie pentru desfăşurarea activităţii.
 
În conformitate cu prevederile hotărârii Consiliului Local al municipiului Constanţa nr. 323/2015 privind repartizarea spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă şi ca urmare a proiectului de hotărâre iniţiat de primarul Decebal Făgădău cu privire la schimbul şi repartizarea unor spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, RAEDPP Constanţa prezintă situaţia spaţiilor ce pot constitui obiectul unor contracte de închiriere, precum şi cererile petenţilor care solicită repartizarea unor astfel de spaţii. Proiectul se va afla în atenţia consilierilor locali municipali în şedinţa ordinară din 25 august.

Ce formaţiuni politice primesc sedii  

Uniunea Democrată Turcă din România îşi va desfăşura activitatea pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 71, bloc LV 1, parter, într-un sediu cu o suprafaţă de 101,25 mp. UDTR figurează în evidenţa Biroului Urmărire contracte de închiriere din cadrul RAEDPP Constanţa cu contract de închiriere prelungit până la 31.12.2017, pentru spaţiul situat în Constanţa, bulevardul Alexandru Lapuşneanu nr. 71, bI. LV 1, parter, în suprafaţă de 42 mp.
 
Prin cererea nr .104/09.01.2017, UDTR a solicitat schimbul acestui spaţiu cu un altul liber, în suprafaţă de 101,25 mp, aflat la aceeaşi adresă, motivat de faptul că este necesar un spaţiu mai mare pentru desfăşurarea activităţilor. Contractul de închiriere pentru spaţiul de 42 mp va înceta în momentul încheierii contractului pe noul spaţiul propus de comisie.
 
În prezent, spaţiul nu figurează notificat în baza Legii 10/2001, conform adresei Primăriei Municipiului Constanţa nr. R158074/07.03.2017. Comisia propune repartizarea spaţiului situat în Constanţa, bulevardul Alexandru Lapuşneanu nr. 71, bI. LV 1, parter. Preşedintele UDTR este Osman Fedbi, fost deputat şi consilier judeţean al minorităţii turce.

Partidul Socialist Român se mută pe bulevardul Ferdinand 

Partidul Socialist Român figurează în evidenţa Biroului Imobile din cadrul RAEDPP Constanţa cu cererea nr. 10243/24.03.2015 şi dosarul complet prin care solicită repartizarea unui spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă pentru sediul Organizaţiei Judeţene Constanţa a Partidului Socialist Român.
 
Spaţiul situat în Constanta, bulevardul Ferdinand nr. 26, etajul 2, a fost deţinut cu contract de închiriere de către Societatea Română de Televiziune, care a renunţat la beneficiul contractului de închiriere. În prezent, spaţiul este liber şi nu figurează notificat în baza Legii 10/2001, conform Adresei Primăriei Municipiului Constanţa nr. R23150/03.04.2017. Comisia propune repartizarea spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, situat în Constanţa, bulevardul Ferdinand nr. 26, et. 2, S = 37,88 mp, Partidului Socialist Roman este condus la Constanţa de Elena Păcuraru, care deţine funcţia de preşedinte. 

Partidul Noua Românie, vecin cu Partidul Socialist Român în fostul sediu al TVR 

Şi Partidul Noua Românie figurează în evidenţa Biroului Imobile din cadrul RAEDPP Constanţa cu cererea nr. 320/16.01.2017 şi dosarul complet prin care solicită repartizarea unui spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă pentru sediul Organizaţiei PNR Constanţa.
 
Spaţiul situat în Constanţa, bulevardul Ferdinand nr. 26, et. 2, a fost deţinut cu contract de închiriere de către Societatea Română de Radiodifuziune, care a renunţat la beneficiul contractului de închiriere. În prezent, spaţiul este liber şi nu figurează notificat în baza Legii 10/2001, conform Adresei Primăriei Municipiului Constanţa nr. R23150/03.04.2017. Comisia propune repartizarea spaţiului situat în Constanţa - bulevardul Ferdinand nr. 26, et. 2, S = 35,23 mp Partidului Socialist Român.
 
Organizaţia PNR Constanţa s-a înfiinţat pe 8 noiembrie 2015, întrucât s-a atins pragul minim de 30 de membri prevăzut de Statutul Partidului Noua Românie. Organizaţia de la malul mării este cea de-a doua structură locală înfiinţată de Partidul Noua Românie şi este condusă de Nicoleta Dinu.  

Uniunea Judeţeană a Pensionarilor, în fostul sediu al UDTR 

Uniunea Judeţeană a Pensionarilor din Constanţa figurează în evidenţa Biroului Imobile din cadrul RAEDPP Constanţa cu cererea nr. 4538/26.04.2017 şi dosarul complet prin care solicită repartizarea unui spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă pentru sediul uniunii. Spaţiul situat în Constanţa, bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 71, bl. LV 1, parter, S = 42 mp, este deţinut cu contract de închiriere de către Uniunea Democrată Turcă din România, care a solicitat repartizarea unui spaţiu mai mare pentru desfăşurarea activităţilor uniunii. Comisia propune repartizarea spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuit, situat în Constanţa, bulevardul Alexandru Lapuşneanu nr. 71, bl. LV 1, parter, S = 42 mp, către Uniunea Judeţeană a Pensionarilor din Constanţa.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza proiectul de hotărâre privind repartizarea unor spaţii către o serie de uniuni sau formaţiuni politice.

Ti-a placut articolul?

Comentarii