Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:07 18 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Va ridica un bloc de 18 etaje în Faleză Nord După Alcor Construct SRL, o altă afacere a lui Cristian Bîrcă intră în insolvenţă (document)

ro

21 Apr, 2015 00:00 1304 Marime text
Afacerile lui Cristian Bîrcă, cunoscut printre afaceriştii constănţeni ca fiind un mare pasionat de investiţiile imobiliare, intră, pe rând, în insolvenţă. După Alcor Construct SRL, iată că şi bunurile SC Locrida Estival SA sunt vândute la licitaţie de un lichidator judiciar.
 
Lichidatorul judiciar Biriş Goran Insolvenţă SPRL anunţă valorificarea bunurilor ce aparţin societăţii Locrida Estival SA, aflată în faliment. Evenimentul va avea loc pe data de 4 mai, ora 16.00, la sediul lichidatorului din Bucureşti, bulevardul Aviatorilor nr. 47, etaj 2, sector 1. Participanţii la această licitaţie vor putea achiziţiona o proprietate imobiliară - construcţie nefinalizată S+P+1E cu apartamente de vacanţă, piscină şi teren (1.450 mp terenul şi 9.570 mp construcţiile) - situată în staţiunea Olimp, judeţul Constanţa. Preţul de pornire al licitaţiei este de 947.052 de euro (fără TVA). Caietul de sarcini va putea fi procurat de la sediul Biriş Goran Insolvenţă SPRL, din bulevardul Aviatorilor 47, etaj 2, sector 1, Bucureşti.
 

Ce spune Registrul Comerţului

 
Potrivit Registrului Comerţului, Locrida Estival SA a fost înregistrată pe data de 2005 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Haricleea Darclee nr. 1. Firma are un capital social subscris de 224.492,5 lei, integral vărsat, compus din 2.244.925 de acţiuni, valoarea uneia fiind de 0,1 lei. Asociaţii societăţii sunt: Locrida Construct SRL, care deţine 2.241.925 de acţiuni (99,87% din capitalul social), şi Alexandru Traian, născut pe 4.03.1962, în Cogealac, care deţine 3.000 de acţiuni (0,1335% din capitalul social). Administratorul societăţii este Cristina Alina Păcureţu, născută pe 20.03.1975, în Constanţa. Activitatea societăţii este legată de „dezvoltare (promovare) imobiliară“. La rândul său, Locrida Construct SRL a fost înregistrată, potrivit Registrului Comerţului, în anul 2003 şi are sediul în municipiul Constanţa, strada Haricleea Darclee nr. 1. Societatea are un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociaţi în societate sunt Alcor Construct SRL, care deţine 19 parţi sociale (95% din capitalul social), şi Alexandru Traian, născut pe 04.03.1962, în Cogealac, cu o parte socială (5% din capitalul social). Administratorul firmei care se ocupă de „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“ este Alexandru Traian.
 
Alcor Construct SRL a fost înregistrată în anul 1996 şi are sediul social în municipiul Constanţa, bulevardul I.C. Brătianu. Capitalul social subscris este de 5.100 de lei, integral vărsat, compus din 510 părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociaţii societăţii sunt Cristian Bîrcă, născut în anul 1967, în Constanţa, şi Oana Bîrcă, născută în anul 1968, în Focşani. Ambii asociaţi deţin câte 50% din capitalul social al societăţii. Alcor Construct SRL se ocupă de „lucrările de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“.
 
Cristian Bîrcă este cunoscut printre afaceriştii constănţeni ca fiind un mare pasionat de investiţiile imobiliare. Proiectele Orion de pe strada Unirii, Solaris Tower din Faleză Nord, Cronos Residence din Olimp, Aurora Residence - Băneasa, casa Zamora şi Kogaion din Buşteni au fost dezvoltate de firmele lui Cristian Bîrcă. Din Registrul Comerţului aflăm că acesta mai este asociat în societăţile Alcor Development, Alcor Investments, Alcor Merchant, Alcor West SRL, Core Energy, Relax Estival. În anul 2013, societatea cu zero salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 524 de lei.
 
157 de apartamente şi terasă verde pe acoperiş: Cum va arăta Solaris Tower, complexul ridicat de afaceristul Cristian Bîrcă în Faleză Nord (galerie foto)
 
O firmă dă faliment, alta investeşte: Bloc de 18 etaje, ridicat de Cristian Bîrcă, în Faleză Nord (galerie foto)
 
Alcor Construct SRL, afacerea lui Cristian Bîrcă, a intrat în insolvenţă
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii