Poșta Română are primul reprezentant oficial la Uniunea Poștală Universală
Poșta Română are primul reprezentant oficial la Uniunea Poștală Universală


Compania Națională „Poșta Română” marchează încă un moment istoric: pentru prima dată, are un reprezentant oficial desemnat în cadrul Biroului Internațional la Uniunea Poștală Universală (UPU) - agenția specializată a Organizației Națiunilor Unite și principalul forum global de cooperare între operatorii poștali naționali, transmite compania printr-un comunicat de presă.
Începând cu luna iulie, Gregor Alexandru Teodorescu, Director al Unității de Afaceri Servicii Financiare și Transformare Digitală din cadrul Poștei Române, a fost selectat de către Uniunea Poștală Universală pentru a reprezenta Compania în cadrul Programului de Secondment, derulat de UPU. Mandatul său este de un an.
Această nominalizare este o recunoaștere a progreselor semnificative înregistrate de Poșta Română în ultimii ani pe scena internațională, în contextul unei strategii clare de internaționalizare și modernizare. Actuala echipă de conducere a reușit să integreze Compania în multiple inițiative internaționale de anvergură, contribuind astfel la repoziționarea Poștei Române ca actor activ în rețelele poștale și logistice globale.
Beneficiile acestui mandat sunt esențiale pentru dezvoltarea strategică a companiei:
- Acces direct la know-how internațional, într-un context de transformare rapidă a industriei poștale și de curierat;
- Reprezentare în cadrul proceselor instituționale care modelează viitorul sectorului la nivel global;
- Contribuția la dezvoltarea primului knowledge center dedicat țărilor membre UPU, axat pe promovarea serviciilor financiare internaționale între administrațiile poștale.
„Acesta este un pas major pentru viitorul Poștei Române. Obiectivul nostru este să diversificăm și să creștem calitatea serviciilor oferite clienților, dar și să consolidăm prezența companiei în plan internațional. Suntem onorați să facem parte din Programul de Secondment al celei mai prestigioase organizații interguvernamentale din domeniul poștal”, a declarat Valentin ȘTEFAN, Director General al Companiei Naționale „Poșta Română”.
Background:
Uniunea Poștală Universală este un organism specializat al ONU, reprezintă cea mai importantă instituție poștală la nivel global și reunește 192 de țări, având rol de facilitator și reglementator în domeniul serviciilor poștale universale. În ultimii 10 ani, urmare eforturilor depuse de către actuala echipă de management a Companiei, Poșta Română a fost înscrisă în multiple proiecte de anvergură internațională, printre care și Programul de Secondment al Uniunii Poștale Universale, în cadrul căruia participă cele mai importante companii poștale ale multor națiuni.
În cadrul Programului de Secondment, Compania Națională „Poșta Română” are rolul de a participa la inițiativa Uniunii Poștale Universale de proiectare a serviciilor financiare poștale internaționale.
Citește și:
Poșta Română, Visa și CEC Bank lansează un nou serviciu digital care aduce banca mai aproape de români - DIRECT CASH DEPOSIT
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp