Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:34 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raport incendiar al Curţii de Conturi CNADNR, în atenţia DNA pentru un prejudiciu estimat de peste şase milioane de lei

ro

07 Oct, 2014 00:00 2467 Marime text
Pe site-ul Curţii de Conturi a României a fost publicat, anul acesta, „Raportul cu privire la cazurile în care Curtea de Conturi a apreciat că sunt indicii de săvârşire a unor fapte de natură penală şi a sesizat organele competente“. Potrivit motivaţiei instituţiei, sesizările organelor de urmărire penală au fost făcute fie în conformitate cu prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, fie în concordanţă cu reglementările Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice (RODAS), atunci când o entitate supusă verificării Curţii de Conturi a României furnizează informaţii pentru care există indicii că ar putea fi nereale.
 
Dintre actele enumerate în raport, Anexa nr. 1A cuprinde sesizările transmise Ministerului Public pentru efectuarea urmăririi penale în cazurile în care prejudiciul estimat depăşeşte suma de 500.000 de euro, nesoluţionate la data de 31.12.2013.
 
Astfel, la poziţia 1 aferentă tabelului pentru anul 2012, se menţionează că, în urma unui control efectuat la CNADNR, „Departamentul III“ al instituţiei a constatat „contractarea unor servicii la valoare disproporţionat de mare faţă de valoarea de piaţă. Abuz în serviciu articolul 248 Cod penal (n.r. Abuz în serviciu contra intereselor publice). Prejudiciu estimat - 6.114.625 lei“, fapt consemnat în procesul-verbal de constatare nr. 96008 din 25.04.2012. Acesta a fost motivul pentru care instituţia de control a sesizat DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie prin adresa nr. 40329/14.05.2012, în urma hotărârii de plen 83/07.05.2012.
 
Redacţia cotidianului ZIUA de Constanţa a solicitat organelor de urmărire penală, în speţă Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001 a liberului acces la informaţiile de interes public, informaţii cu privire la stadiul cercetărilor în acest caz, acces la conţinutul adresei de sesizare nr. 40329/14.05.2012, precum şi la cel al hotărârii plenului Curţii de Conturi nr. 83/07.05.2012. Facem precizarea că în ediţiile viitoare ale cotidianului ZIUA de Constanţa, vom publica răspunsurile la informaţiile solicitate, pe măsură ce acestea ne vor fi furnizate.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii