Turişti pe un yacht în derivă salvaţi de Garda de Coastă
Turişti pe un yacht în derivă salvaţi de Garda de CoastăAseară, în jurul orei 18.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au fost solicitaţi telefonic de Centrul Maritim de Coordonare Constanţa (MRCC) să intervină pentru salvarea a patru persoane aflate pe o ambarcaţiune în derivă pe Marea Neagră.
Poliţiştii de frontieră au executat misiunea de
salvare cu două ambarcaţiuni tip RODMAN şi RIB care au intervenit la
aproximativ 200 de metri travers de plaja „Modern” din municipiul Constanţa.
Ambarcaţiunea în cauză s-a dovedit a fi un yacht
sub pavilion România care a rămas fără propulsie din cauza unei defecţiuni
tehnice la motor.
Cele patru persoane aflate la bordul yachtului,
trei persoane adulte şi un copil, au fost recuperate şi transportate în
siguranţă la mal fără a solicita asistenţă medicală de specialitate.
O
ambarcaţiune a Gărzii de Coastă a remorcat yachtul până în Portul Turistic
Tomis.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp