Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:11 13 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De miercuri, sindicalistii Cartel Alfa incep protestele

ro

08 Mar, 2010 18:42 926 Marime text

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat astăzi că sindicaliştii confederaţiei sindicale încep miercuri în teritoriu primele acţiuni de protest faţă de forma actuală a legii pensiilor şi a legii unitare a salarizării, solicitând şi stabilirea salariului minim la 705 lei în 2010.

"Se impune necesitatea unor acţiuni care vor merge gradual, de la organizarea de pichete în teritoriu - 10 martie Timiş, 11 martie Satu Mare, Dolj, Dâmboviţa, 12 martie Vrancea - la dezbateri între sindicalişti şi parlamentari, punctul prioritar fiind legea pensiilor, apoi mitinguri în teritoriu cu cel puţin 1.000 de persoane", a spus Hossu.

Potrivit acestuia, primul miting va avea locpe 14 martie în Timiş, urmat de un al doilea în 15 martie, la Botoşani, şi de un mitingîn Dâmboviţa, pe 25 martie. În restul judeţelor, calendarul acţiunilor de protest va fi anunţat ulterior.

Hossu a mai anunţat o grevă generală de avertismentpentru prima jumătate a lunii mai, urmată de o grevă generală în a doua jumătate a lunii mai, care vizează nemulţumirile legate de forma legii unitare a salarizării personalului bugetar.

Sursa. newsin.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii