Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:01 21 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Persoanele aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brățară de supraveghere

ro

13 Jun, 2024 15:31 532 Marime text
Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuțional penale.

Ordonanța aprobată de Guvern prevede devansarea, de la 1 ianuarie 2026 la 1 octombrie 2024, a termenului de aplicare a Sistemului informatic de monitorizare electronică (SIME), în sistem pilot, pentru măsura controlului judiciar, a controlului judiciar pe cauțiune și a arestului la domiciliu.

Totodată, actul normativ prevede extinderea utilizării SIME și în cazul în care instanța a impus condamnatului, pe durata liberării condiționate, să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă, respectiv de a nu comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracțiunii sau cu alte persoane.  De asemenea, este introdusă în cadrul SIME o nouă categorie de „alertă de apropiere frontieră”, care se va genera în situația constatării prezenței dispozitivului electronic de supraveghere purtat de persoana supravegheată la o distanță mai mică de 30 km de frontiera de stat terestră și pe apă.

Guvernul a adoptat aceste măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă publică şi a eficienței modului de supraveghere a executării măsurilor dispuse de organele judiciare, în contextul eliminării controalelor la frontierele aeriene și maritime.

În primele 4 luni ale anului 2024, au fost emise 4.224 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 2.255 de ordine de protecție provizorii și 1.969 de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești). În 468 de situații, a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând aproximativ 11% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești.
 
 


Citește și: 

Numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice, în creștere în 2024! Peste 300 de suspecți, obligați să poarte brățara electronică de monitorizare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii