Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:01 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Biserica din Canlia intra in reparatii capitale

ro

31 Jul, 2009 03:11 1934 Marime text
decupaj_lipnita_primar_florin_georgel_onescu_02.jpgLăcaşul de cult datează din secolul XVII, fiind una dintre puţinele biserici fără turlă

Primăria comunei Lipniţa va reabilita biserica din satul Canlia. Luni va avea loc deschiderea ofertelor în cadrul licitaţiei pentru atribuirea contractului de lucrări.

Potrivit primarului Florin Onescu, aşezământul de cult datează din secolul al XVIII-lea, bisericuţa numărându-se printre puţinele construite fără turlă. Edilul localităţii ne-a explicat şi motivul pentru care lăcaşul de cult are o arhitectură mi aparte. „Această biserică a fost construită pe timpul cât Dobrogea era paşalâc turcesc. Pe vremea aceea, turcii au pus condiţia ca bisericile ce se construiau să nu fie mai înalte decât celelalte clădiri", ne-a declarat Florin Onescu. În judeţ, există puţine edificii de acest gen, unul dintre ele fiind ridicat, în aceeaşi perioadă, şi în comuna Istria. Valoarea lucrărilor de reparaţii şi consolidare se ridică, potrivit reprezentanţilor Primăriei Lipniţa, la 125.000 lei. Până în prezent, au depus oferte patru societăţi. Până pe data de 10 august, autoritatea locală va desemna firma care se va ocupa de renovarea bisericii.

Săptămâna aceasta, administraţia locală a demarat lucrările de reabilitare a şcolii din Cuiugiuc. O aripă a şcolii a fost reparată în 2002, cu fonduri de la Banca Mondială, iar cealaltă jumătate va fi renovată acum. La Cuiugiuc, se construieşte în prezent şi un telecentru. Primarul Florin Onescu a apreciat că acesta va fi gata până pe 15 august. Centrul va fi dotat cu un telefon, ce va funcţiona prin satelit, şi cu calculator conectat la Internet. „Acest telecentru este foarte util comunităţii, având în vedere că localitatea nu dispune de reţea de telefonie fixă", a subliniat primarul. Telecentrul va deservi aproximativ 200 de localnici. Un obiectiv similar a fost realizat, cu sprijinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, la Carvăn, în urmă cu doi ani. Nici în acest sat, cu aproximativ 400 de locuitori, nu exista telefonie fixă. Prin realizarea noului telecentru, la Cuiugiuc se vor crea noi locuri de muncă.

lipnita_primar_florin_georg.jpgÎn paralel cu aceste proiecte, primăria continuă reparaţiile la celelalte instituţii de învăţământ. Este vorba despre şcolile din Lipniţa şi Coslugea. În legătură cu cea din urmă, primarul a afirmat că trebuie efectuate reparaţii capitale, însă pentru lucrări este nevoie de cinci miliarde de lei vechi. De asemenea, Primăria Lipniţa aşteaptă ca Guvernul să aloce şi restul banilor pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a noii grădiniţe din Lipniţa. Imobilul se află acum la stadiul de fundaţie.

Astăzi, autoritatea locală va redepune proiectul integrat de investiţii, care, deşi a fost declarat eligibil în sesiunea PNDR din decembrie 2008, nu a fost finanţabil. „L-am retras, l-am îmbunătăţit şi acum îl vom depune din nou", a spus primarul Onescu. Prin acest proiect, administraţia locală îşi propune să finanţeze trei obiective de investiţii. Este vorba despre asfaltarea de drumuri, canalizare şi staţie de epurare în Lipniţa, dotarea căminului cultural din localitate cu instalaţii de sonorizare şi costume populare şi construirea unui centru cu program after-school în Cuiugiuc. Valoarea totală a proiectului este de 2,5 milioane de euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii