Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:01 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultima sansa de revansa pentru RCJ Farul

ro

16 May, 2008 00:00 687 Marime text

Leodor Costea: "Noi vom veni sa ne aparam sansa si veti vedea un meci cat se poate de disputat"

Duminica, pe stadionul lui Dinamo si a Stelei, vor avea loc semifinalele Diviziei Nationale de rugby, adversarele celor doua echipe bucurestene fiind RCJ Farul si CSM Baia Mare. In semifinala dintre proaspata castigatoare a Cupei Romaniei, Dinamo si Rugby Club Judetean Farul, constantenii au dezavantajul moral al infrangerilor in partidele directe in fata alb-rosilor in acest sezon, scorul general fiind de 75-37 pentru Dinamo. Insa, faptul ca duminica vor avea de disputat o partida decisiva ii motiveaza pe rugbistii Farului. Tehnicianul gruparii constantene, Leodor Costea a declarat ca meciul cu bucurestenii va fi unul foarte disputat, avand incredere ca jucatorii sai nu se vor preda asa usor. "Noi vom veni sa ne aparam sansa si veti vedea un meci cat se poate de disputat. Daca jucatorii mei isi vor dori victoria si daca vor lupta pentru ea tot meciul sunt convins ca vom castiga. Vom incerca sa alternam jocul pe inaintare cu cel pe trei sferturi pentru a desface apararea lui Dinamo. Nu conteaza ca jucam pe terenul lor. Vreau sa imi conving jucatorii sa intre pe teren cu o alta mentalitate decat pana acum si sa nu se mai gandeasca la acest lucru", a spus antrenorul Farului. Delegatia Farului va sosi in Bucuresti sambata, ramanand asadar o noapte in Capitala pentru a pregati acest meci. Costea are la dispozitie intreg lotul, neexistand probleme de sanatate in echipa constantenilor.

Steaua - CSM Baia Mare in cealalta semifinala

CSM Baia Mare va avea de asemenea o misiune dificila in Ghencea, impotriva echipei clasate pe prima pozitie in play-off. Baimarenii, ca si in cazul Farului, nu au obtinut nici o victorie in fata Stelei, fiind invinsa de doua ori in campionat si o data in Cupa Romaniei. Astfel, doua formatii din "provincie" vor incerca, duminica sa rastoarne toate calculele Diviziei Nationale si sa invinga granzii Steaua si Dinamo pe terenul bucurestenilor. Meciul dintre Dinamo Gaz Sud si Rugby Club Judetean Farul se va disputa incepand cu ora 13.00, partida fiind arbitrata de Bogdan Milita, ajutat la cele doua margini de Gheorghe Sabau si Radu Petrescu. Celalalt meci din penultimul act al competitiei va incepe la ora 10.00 si va fi arbitrat de Cristian Raduta, judecatori de margine fiind Gabriel Seitan si Valeriu Lazar. Dupa disputarea acestor meciuri, sambata, 31 mai, de la ora 13.00 se va disputa finala mica (locurile 3-4), iar de la ora 16.00 se va juca finala mare (locurile 1-2), intreg podiumul Diviziei Nationale de rugby hotarandu-se pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucuresti.

Scris de: {autor}Paul SERBAN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii