Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:35 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medicilor le este greu sa se trezeasca dimineata

ro

30 Nov, 2007 00:00 1061 Marime text
1196363697.jpg

Pentru majoritatea medicilor, programul, care incepe la orele 07.00, este de neacceptat, iar multi dintre ei nu se prea deranjeaza sa-l respecte

Pacientilor, pe de alta parte, nu li se pare normal sa se trezeasca cu noaptea-n cap pentru a prinde rand la bonurile de ordine si apoi sa astepte cate-o ora in fata cabinetelor inchise. La sfarsitul saptamanii trecute, inspectorii Casei de Asigurari de Sanatate Constanta au efectuat un control in Policlinica 1 pentru a se asigura de faptul ca medicii isi respecta programul. Aceasta actiune a fost catalogata drept "un control de ochii lumii" pentru ca ora aleasa pentru a fi realizat nu era tocmai potrivita. Desi programul medicilor incepe la ora 07.00, reprezentantii CJAS au ajuns la cabinete cu ora si jumatate mai tarziu. Bineinteles ca nu au mai avut pe cine sa traga la raspundere. Poate ca, daca s-ar fi deplasat si la Policlinica 2, unde, in urma cu doua saptamani, in cabinetul de medicina sportiva al medicului Petru Ionascu nu a fost nimeni pana dupa ora 11.00, ar fi constatat altceva. Pentru ca nu numai la sediul Policlinicii 1 cadrele medicale au program facultativ. Intr-o conferinta de presa desfasurata, ieri, directorul executiv al CJAS, Liviu Mocanu, a prezentat concluziile acestui control. Potrivit acestuia, ora 7.00 este "nefireasca", iar solutia gasita este inceperea programului la cabinet de la ora 8.00, care este totusi mai acceptabila. Este usor de prevazut faptul ca, in modul in care functioneaza sistemul sanitar in prezent, medicii nu vor veni in niciun caz la ora prevazuta. Cu toate acestea, directorul executiv al CJAS a promis ca aceste controale se vor inaspri si se vor efectua mult mai devreme, pentru a nu mai exista astfel de probleme. Dar medicii chiulangii nu sunt singura problema a Policlinicii 1, chiar si modul de eliberare a bonurilor de ordine nu este tocmai bun. In sediul acestei institutii functioneaza un singur fisier care elibereaza bonuri de ordine doar pentru cinci cabinete. Liviu Mocanu, in calitate de director executiv al CJAS a declarat ca va propune fie desfiintarea fisierului, iar pacientii sa fie programati de catre asistenta sefa, fie ca eliberarea tuturor bonurilor sa fie realizata de la acelasi ghiseu. Mai exista si posibilitatea programarilor telefonice. "Cazurile care se prezinta in cadrul Policlinicii 1 nu sunt urgente, iar programarea poate fi facuta si cu doua zile inainte" a adaugat directorul CJAS. Ramane de vazut daca propunerile Casei de Asigurari vor fi luate in considerare si daca haosul care e ca la el acasa prin policlinici va fi remediat.

Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii