Ordin de protecție emis de Judecătoria Constanța! Un bărbat nu are voie să se mai apropia de familie după ce nevasta s-a plâns că a fost agresată – „Mi-a spus că îmi va lua gâtul”
Ordin de protecție emis de Judecătoria Constanța!: Un bărbat nu are voie să se mai apropia de familie după


Un ordin de protecție a fost emis de Judecătoria Constanța pe numele unui cetățean din municipiul Constanța, după ce soția sa a depus o plângere pe numele acestuia!
În cauză, este vorba despre o cerere de ordin de protecție formulată de femeie, la începtul lunii septembrie, după ce ar fi fost agresată de soțul său. La data de 4 septembrie, aceasta l-a reclamat pe bărbat la poliție susținând că îi este frică să se mai întoarcă acasă cu copiii, de teamă să nu fie victimele unei agresiuni.
Aceasta a spus polițiștilor că în timp ce se afla la cumpărături împreună cu copiii ar fi primit un telefon de la soțul său, în care ar fi fost amenințată cu acte de violență și chiar cu moartea.
Femeia spune că în acest an, pe numele bărbatului ar mai fi fost emis un ordin de protecție! Aceasta a spus oamenilor legii că ar fi fost chiar bătută de bărbat : „Acesta încerca să nu lase urme atunci când mă agresa fizic, astfel că mă trăgea de păr, mă împingea, mă înjura şi mă scuipa. Acesta este motivul pentru care dorim evacuarea agresorului, deoarece noi facem un atac de panică atunci când acesta intră în casă”.
În apărarea sa, bărbatul a spus oamenilor legii că, la momentul în care a fost reclamat la poliție, a fost luat de la muncă, neștiind ce se întâmplă.
Mai mult, acesta o acuză pe femeie de infidelitate, și că ar fi avut o confruntare fizică, în momentul în care ar fi surprins-o pe aceasta în compania altui bărbat.
„Aceste lucruri s-au întâmplat atunci când am surprins-o în maşină cu un alt bărbat, la şcoală, şi, încercând să port o discuţie cu ea, solicitându-i lămuriri, aceasta m-a atacat, zgâriindu-mă cu unghiile în zona gâtului şi dorind să îmi provoace leziuni şi în zona ochilor.
În acel moment, pentru a mă apăra, am împins-o, aceasta s-a dezechilibrat şi s-a lovit de colţul mesei.
Victima este genul de om care să te agreseze fizic, eu doar am încercat să mă apăr.
Mai mult, victima m-a ameninţat că voi fi împuşcat de un prieten al acesteia”, a declarat bărbatul.
În cauza prezentată mai sus, la data de 10 septembrie anul curent, Judecătoria Constanța a hotărât ca bărbatul să păstreze distanța față de nevastă și copii.
MINUTA
Tip soluție: Admite în parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea având ca obiect ordin de protecţie formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa privind pe victimele .... şi pe agresorul ..... Emite un ordin de protecţie împotriva agresorului ...., pe o perioadă de 10 luni de la data pronunţării prezentei hotărâri, instituind următoarele măsuri:
1. obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime de 200 metri faţă de victime, cu excepţia situaţiilor în care se impune, potrivit legii, prezenţa concomitentă a părţilor în faţa unor instanţe de judecată sau a altor instituţii şi autorităţi publice;
2. obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime de 200 metri faţă de reşedinţa victimelor, situată în .....;
3. obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime de 200 metri faţă de unitatea de învăţământ a victimelor ....., respectiv faţă de ....., situată în .....;
4. Interzicerea oricărui contact cu victimele, direct sau indirect, prin intermediul altor persoane, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod;
5. obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în raport cu victima ......
Respinge în rest cererea de emitere a ordinului de protecţie, ca neîntemeiată. Atrage atenţia agresorului asupra faptului că nerespectarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin prezentul ordin de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003.
Atrage atenţia victimei că respectarea ordinului de protecţie este obligatorie şi pentru victimă, sub sancţiunea prevăzută de art. 46 alin. (8) din Legea nr. 217/2003.
Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru victimele ....., avocat C B C, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1092 din data de 08.09.2025, în cuantum de 1.204 lei. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru victima ....., avocat N A V, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1093 din data de 08.09.2025, în cuantum de 602 lei. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru agresor, avocat I S A, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1094 din data de 08.09.2025, în cuantum de 602 lei. Cheltuielile cu onorariile avocaţilor din oficiu rămân în sarcina statului. Conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, o copie de pe dispozitivul prezentei hotărâri se comunică, în termen de cel mult 5 ore de la pronunţarea hotărârii, structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi a agresorului, precum şi Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date. Executoriu fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen. În temeiul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 217/2003, dispune punerea de îndată în executare a prezentului ordin de protecţie de către sau sub supravegherea poliţiei. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 10.09.2025.
Document: 10621/2025 10.09.2025
Decizia magistraților a fost contestată de bărbat, iar apelul va intra în atenți Tribunalului Constanța, instanță abilitată să ia o decizie definitivă în acest caz.
Precizăm că toate părțile implicate în proces se bucură de prezumția de nevinovăție.
Surse de documentare: Portalul Instanțelor de Judecată și Portalul de Jurisprudență Rejust.ro
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Un șofer băut, prins de polițiști la volanul unui BMW, în Techirghiol! Amânare la primul termen de la Judecătoria Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp