Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:49 14 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mangalia ramane fara agent termic in 2010!

ro

01 Jul, 2010 04:08 1811 Marime text

dsc_7349.jpgAcesta este avertismentul societăţii Rominterm făcut public în şedinţă de consiliu

Ca de obicei, scandal mare la şedinţa de consiliu local a aleşilor din Mangalia. După ce edilul Mihai Claudiu Tusac a retras, de pe ordinea de zi, proiectul prin care Lucian Vişa (PNL) ar fi trebuit validat în funcţia de consilier, dar nu şi pe cel prin care primarul îl elibera din funcţie pe Vasile Iorga (PDL), spiritele în consiliu au luat foc.

După discuţii în contradictoriu, consilierii şi primarul au căzut de acord ca discuţia pe marginea eliberării din funcţie a lui Vasile Iorga să fie „lăsată" la final de şedinţă.

Consilierii au lucrat, în continuare, în aplauzele sau huiduielile „taberelor" politice invitate în sala Casei de Cultură. A fost invitat să îşi spună punctul de vedere şi reprezentantul Rominterm, firma furnizoare de agent termic, referitor la un punct de pe ordinea de zi. Este vorba despre revocarea HCL nr. 52/21.12.2009, prin care s-a aprobat, de către consilierii locali, micşorarea tarifului gigacaloriei de la 396,76 lei (fără TVA), la 372,54 (fără TVA). Reprezentantul Rominterm a spus că, datorită faptului că societăţii nu i-a fost comunicat, de către executiv, un proiect de hotărâre prin care gigacaloria fusese micşorată de la 396,75 lei (fără TVA), la 314,33 lei (fără TVA), agentul termic a fost furnizat un an de zile la preţul iniţial, adică cel „mare".

Mai mult, primăria are de dat Rominterm-ului 12,9 milioane de lei: „Noi am primit notificare de la furnizorul de combustibil. Mangalioţii vor avea apă caldă până la jumătatea lui iulie şi apoi vom stopa, iar despre agent termic nici nu se pune problema", a declarat reprezentantul Rominterm. „Nu voi da niciodată aceşti bani", a replicat primarul Tusac. „Aţi avut profituri de un milion de euro, net, adică un profit de 23%. Este o înşelătorie sau declaraţii false faţă de primărie", a mai spus Tusac. În cele din urmă, consilierii au respins proiectul, urmând ca primăria să atace în instanţă societatea Rominterm pentru recuperarea banilor.

dsc_7292.jpgŞedinţă suspendată: Iorga rămâne consilier

Un lucru bun în cadrul şedinţei de consiliu de ieri: liberalul Sorin Andrei a declarat, în numele Comisiei Economice, că s-a înaintat un proiect de hotărâre prin care locuitorii din Neptun şi Olimp vor plăti 1,5 lei pe o călătorie, la fel ca şi locuitorii din Mangalia. Mai mult, orarul transportatorilor de pe această rută s-a prelungit până la orele 23.00.

Discuţiile - în contradictoriu sau nu - s-au întrerupt brusc, în momentul în care, deranjat de strigătele din sală, Constantin Filimon, preşedintele de şedinţă, a suspendat şedinţa. Rămâne astfel „în aer" intenţia edilului local de revocare a lui Vasile Iorga, care rămâne consilier local, în timp ce Lucian Vişa nu era, se pare, oricum dorit de Tusac, care retrăsese numirea sa de pe ordinea de zi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii