Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:30 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se ieftinește gigacaloria la Constanța! Proiectul, pe masa consilierilor municipali

ro

29 Jan, 2024 13:29 806 Marime text


 
Se convoacă Consiliul local al municipiului Constanţa în şedinţă ordinară, miercuri,  31.01.2024, ora 14.00. Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.     
 
Pe ordinea de zi se numără mai multe proiecte, printre care și un  Proiect de hotărâre nr.31/2024 privind stabilirea preţului local al energiei termice furnizată de către societatea Termoficare Constanţa S.R.L., a preţului facturat populaţiei şi a subvenţiei unitare acordată populaţiei pentru perioada 01.01.2024 – 31.03.2024, în municipiul Constanţa.
 
Prin acest proiect se aprobă prețul local al energiei termice practicat de societatea Termoficare Constanța SRL în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 martie 2024 de 1.238,10 lei/GCal fără TVA, respectiv 1.300 lei/GCal inclusive TVA 5% și 1.473,34 lei/GCal inclusiv TVA 19%.
 
Totodată se aprovă prețul local facturat populației pentru aceiași perioadă la 350 lei/GCal inclusive TVA 5%, ceea ce înseamnă o ieftinire de 100 de lei per GCal pentru populație.
 
Amintim că în toamna 2023, edilul Vergil Chițac informa populația de o eventuală ieftinire pentru termie. Iată postarea:
„Disconfort mare, răsplată pe măsură: Ieftinim prețul gigacaloriei la Constanța.
 
A meritat și merită în continuare disconfortul creat de înlocuirea rețelei de termie. Știu că este mare, dar iată că acum putem anunța un lucru cu adevărat important: ieftinim gigacaloria.
 
În urma calculelor economice și de bilanț energetic, făcute pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023, prețul pe gigacalorie a scăzut de la 1910 lei la 1284.
 
Astfel, voi propune Consiliului Local scăderea prețului gigacaloriei pentru populație de la 450 lei la 350 lei.
 
Coroborat și cu eliminarea consistentă a pierderilor din rețea și cu scăderea numărului intervențiilor, ne așteptăm la o ieftinire deloc neglijabilă a căldurii în această iarnă pentru constănțeni.
 
În ciuda disconfortului și a nervilor de moment, vom merge în continuare pe drumul acesta, pentru că, după cum vedem, este cel corect!", a scris Chițac pe pagina sa de Facebook.
 
Reamintim, municipalitatea a primit finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Măsura de investiții 3 pentru Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaze, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, în vederea reducerii nivelului de dioxid de carbon din atmosferă.

Valoarea totală a proiectului este de 742.921.672,15 lei, iar valoarea eligibilă este de 430.696.492,09 lei.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:


Consiliul local al municipiului Constanţa, convocat în ședință ordinară! Lista proiectelor de pe ordinea de zi (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii