Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:50 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Urmasii Bratienilor nu vor sa renunte la brandul liberal

ro

06 Feb, 2006 00:00 829 Marime text

Fuziunea PNL-PD, o casatorie din interes national

# Din punctul de vedere al PNL, fuziunea cu PD trebuie sa aiba loc sub stindardul liberalismului * Ei nu sunt dispusi sa-si negocieze nici istoria, nici doctrina sau principiile politice si nici sa accepte presiunile colegilor democrati * Liberalii se pronunta impotriva aderarii la PPE si pentru ca noul partid, rezultat dupa fuziune sa ramana in registrul Internationalei Liberale

Coexistenta liberalilor si democratilor intr-o unica formatiune politica este pusa sub semnul intrebarii atat din cauza neintelegerilor doctrinare, PNL gasind inacceptabila renuntarea la identitatea liberala, cat mai ales de disfunctionalitatile semnalate in interiorul Aliantei DA la nivel local si central. Interesul de a crea o forta unica de dreapta a fost preluat de PNL si de PD, insa cu mize diferite.Propunerea avansata de PD ca fuziunea sa se realizeze pana la 15 iunie, sub umbrela Partidului Popular European (PPE), propunere care a fost resimtita de multi liberali ca avand accente de ultimatum, pare sa genereze conflicte reale intre cele doua formatiuni.Unul dintre argumentele democratilor ar fi acela ca victoria din alegerile generale a fost posibila numai prin efortul comun al celor doua partide, iar formula ar putea fi castigatoare si in viitor.De cealalta parte, liberalii oscileaza intre potentialele beneficii ale construirii, in zona de centru-dreapta, a unei forte politice puternice, care sa castige viitoarele alegeri, si inerenta punere in discutie a identitatii PNL ca partid istoric.Conducerea locala a PNL, a reafirmat faptul ca proiectul politic al fuziunii este destinat, in primul rand, electoratului, iar discutiile legate de apartenenta la o familie politica europeana nu sunt prioritare.In acest sens, senatorul PNL Puiu Hasotti a vorbit ieri in cadrul unei conferinte de presa despre compatibilitatea dintre programele politice si structurile celor doua partide.El considera ca exista un interes politic major ca cele doua formatiuni sa reprezinte forta politica de centru-dreapta din Romania, capabila sa contrabalanseze PSD.Liderii PNL de la Constanta se declara pentru aceasta fuziune, dar nu oricum, ci "facuta cu calm, cu discernamant si nu cu propuneri intempestive din partea democratilor". Asemenea mai multor colegi din alte 20 de filiale judetene, liberalii de la malul marii nu pot accepta desfiintarea PNL, cu alte cuvinte sa devina "groparul" propriului partid."PNL este un partid istoric, vechi de 131 de ani, este daca vreti un brand care a rezistat si in timpul regimului comunist, la care nu putem renunta cu usurinta. Mostenim orgoliul Bratienilor, acest frumos orgoliu la care nu putem renunta", a apreciat senatorul Hasotti.Cel putin deocamdata, liberalii si-au spus punctul de vedere care nu include sub nici o forma preschimbarea doctrinara. Din punctul de vedere al PNL, fuziunea cu PD trebuie sa aiba loc sub stindardul liberalismului. Ei nu sunt dispusi sa-si negocieze nici istoria, nici doctrina sau principiile politice si nici sa accepte presiunile colegilor democrati. Totodata, ei se pronunta impotriva aderarii la PPE si pentru ca noul partid, rezultat dupa fuziune sa ramana in registrul Internationalei Liberale.PD a mai demonstrat ca poate renunta la doctrinaLiberalii constanteni sunt de parere ca mai degraba PD este dispus pentru noua schimbare doctrinara decat PNL. Ironic, vicepresedintele PNL, Puiu Hasotti le-a reamintit democratilor ca nu mai departe de anul trecut si-au calcat principiile, abandonand social-democratia, in favoarea doctrinei populare, aflata la mare cautare in Europa. "In Romania nu a existat un partid popular, dar viata a mers inainte. Ar trebui sa intelegem ca nu e bine sa existe si un partid liberal", a comentat Hasotti, care a completat malitios: "Cred ca PD poate face un pas spre liberalism, atata timp cat nu mai departe de 2005, au facut dovada ca pot renunta la doctrina pentru Partidul Popular".In teritoriu, ideea fuziunii are, in principiu, suficienti adepti, insa sub rezerva unor amendamente de natura doctrinara.Mai rezervat totusi, presedintele filialei judetene, deputatul Gheorghe Dragomir, considera ca Alianta trebuie sa se consolideze si pe viitor, pentru ca la alegerile pentru Parlamentul European, PNL si PD sa participe pe liste comune. "Daca fuziunea nu va avea loc pana in 2008, noi ne dorim sa se pastreze actuala formula de colaborare din Alianta DA si sa candidam pe liste comune atat la alegerile parlamentare cat si la prezidentiale", apreciaza Dragomir. Liberalii au lasat sa se inteleaga ca daca nu se va ajunge la un acord favorabil in timp util, PNL va propune prelungirea protocolului de colaborare in Alianta DA si dupa anul 2008.Cu alte cuvinte desi spun DA fuziunii, dar in termenii lor, acest raspuns afirmativ seamana mai degraba cu un refuz elegant, imbracat in cuvinte mieroase, delicate.Comitetul Executiv al PNL va lua in discutie astazi chestiunea fuziunii, urmand sa decida daca partidul va intra in calendarul propus de PD.Filialele judetene ale PNL au termen luni pentru a se pronunta de principiu in privinta propunerii venite din partea democratilor.Surse liberale sustin insa ca este posibil ca PNL sa faca o contraoferta colegilor de alianta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii