Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:15 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Metin Cerchez a facut plangere penala impotriva BEC

ro

30 Apr, 2004 00:00 1339 Marime text

Uniune cu doar zece sustinatori

Deputatul care a ajuns in Parlament din partea UDTR incearca sa-si creeze propria uniune * Suparat ca nu a fost inregistrata uniunea sa, Cerchez si-a exprimat frustrarile intr-o plangere penala impotriva Biroului Electoral Central * Pentru ca si-a petrecut degeaba patru ani in Legislativ, Cerchez nu pricepe ca normativul electoral nu se aplica cu discount, asa cum probabil procedeaza parlamentarul la buticul pe care-l are in proprietate

Presedintele Uniunii Turco-Musulmane din Romania, deputatul Metin Cerchez, a formulat o plangere penala pentru abuz in serviciu si alte fapte penale impotriva presedintelui Biroului Electoral Central (BEC), judecatorul Petre Similean, si a celorlalti reprezentanti ai Biroului.Metin Cerchez sustine ca, desi i-a admis sigla uniunii, BEC i-ar fi interzis "la comanda politica" dreptul de a candida in alegerile locale. Realitatea este insa cu totul alta. Din cauza ca uniunea pe care o conduce Cerchez nu a putut prezenta liste de membri care sa sustina participarea organizatiei la alegerile locale, BEC a respins cererea de inregistrare a semnului electoral al UTMR in Monitorul Oficial.Pentru ca si-a petrecut degeaba patru ani in Legislativ, Cerchez nu pricepe ca normativul electoral nu se aplica cu discount, asa cum probabil procedeaza parlamentarul la buticul pe care-l are in proprietate. Deputatul acuza ca art.7 din Legea 67/2004 a fost interpretat in mod eronat, in sensul ca s-a confundat minoritatea (etnia) cu organizatia apartinand minoritatilor nationale. Intr-adevar, potrivit art.7 (2) al actului normativ, pot depune candidaturi organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale reprezentate in Parlament. Or, Uniunea Turco-Musulmana, asa-zisa organizatie a cetatenilor turci, apartine minoritatii turce, dar nu este reprezentata legal in Parlament. La momentul in care a devenit deputat din partea minoritatii turce, Cerchez candidase din partea Uniunii Democrate a Turcilor din Romania. Pentru ca a parasit uniunea si nu mai este acceptat inapoi, Cerchez a incercat un artificiu. El si-a infiintat o alta organizatie pentru a-si putea depune din nou candidatura. Aceasta nu este recunoscuta si reprezentata in Consiliul Minoritatilor Nationale, precum si de Guvernul Romaniei. Reminiscentele din perioada "alba-neagra" si-au facut simtita prezenta si de aceasta data, deputatul Cerchez propunandu-si probabil sa prosteasca Biroul Electoral. Frustrat, Metin Cerchez solicita organismelor Uniunii Europene care lupta pentru apararea drepturilor omului sa se sesizeze in acest caz, amenintand ca, in situatia in care nu se va rezolva problema semnalata, va demisiona din Parlament si va solicita azil politic pentru el, familia sa si membrii etniei turce care il sprijina.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii