Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:47 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare a dat Ziua Marinei pe dansurile la terasa (galerie foto)

ro

17 Aug, 2009 01:39 1891 Marime text

cap_1.jpgSe pare că distracţia edilului constănţean de sâmbătă seara, de la o terasă din Mamaia, a fost mai importantă decât prezenţa la manifestările prilejuite de Ziua Marinei.

Dacă anii trecuţi, miniştri şi personaje cunoscute ale vieţii politice şi publice se înghesuiau la tribuna oficială din faţa Comandamentului Flotei pentru a asista la spectacolul de Ziua Marinei, sâmbătă, evenimentul a lăsat de dorit din acest punct de vedere.

ziua_marinei_11.jpgNici primarul Radu Mazăre, nici preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, nu au onorat cu prezenţa evenimentul care aşează Constanţa în centrul atenţiei. Fiecare dintre cei doi şi-a trimis reprezentantul, primarul Radu Mazăre - pe viceprimarul Decebal Făgădau, în vreme ce şeful CJC l-a delegat pe Cristinel Dragomir. Nici preşedintele Traian Băsescu, în calitate de fost comandant de navă şi şef al statului, nu a onorat invitaţia. Şi-a trimis, în schimb, consilierul prezidenţial, Iulian Fota, cu un mesaj din partea sa. Alături de reprezentantul cabinetului prezidenţial a fost vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. Chiar dacă nu îşi anunţase prezenţa la eveniment pentru a oficia slujba religioasă, Înalt Preasfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a surprins audienţa şi a venit la sărbătoare. La fel ca şi anul trecut, amiralul dr. Gheorghe Marin, şeful Statului Major General, a fost o prezenţă marcantă. Cu toate absenţele marcante, evenimentul a fost inedit prin mai multe aspecte. A fost cea mai săracă manifestaţie de acest gen, care nu a mai reunit prea multe multe personalităţi ale vieţii politice, sociale, culturale aşa cum o făcea în anii trecuţi. Anul acesta garda de onoare a prezentat onorul unei femei, în persoana Robertei Anastase. De asemenea, a fost pentru prima dată când Muftiul Cultului Musulman, Iusuuf Murat, a fost invitat de organizatori la eveniment. Au onorat, însă, evenimentul Prinţul Paul şi Prinţesa Lia, prefectul Liviu Brăiloiu, subprefectul Mircea Iustian, deputatul Amet Aledin şi senatorii Mircea Banias (PD-L) şi Nicolae Moga (PSD), Costică Cojoc, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa, Aurelian Zaheu, inspectorul-şef IPJ Constanţa, dar şi monseniorul Ştefan Ghenţa. Anul trecut, numărul de miniştri pe metru pătrat a depăşit recordul: ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, şi cel al Justiţiei, Cristian Predoiu. De asemenea, şi generalul Nicolae Bontic, adjunctul comandantului Jandarmeriei Române, a ţinut să fie de faţă la serbările organizate în cinstea evenimentului.

ziua_marinei_10.jpgSalvele de tun, ancorele de flori în mare şi demonstraţiile marinăreşti au reuşit să adune pe faleza din apropierea Cazinoului din Constanţa în jur de 2.000 de persoane, chiar dacă autorităţile locale se aşteptau la 15.000 de oameni. Programul a început la ora 9.50, atunci când persoanele oficiale au fost întâmpinate de garda de onoare şi muzică militară. De la ora 10.00, a avut loc ridicarea pavilionului la catargul din dreptul Comandamentului Flotei şi a marelui pavoaz la bordul navelor din dispozitiv. Totul a culminat cu tragerea a 21 de salve de tun în largul mării, în semn de respect pentru cei care şi-au pierdut viaţa în largul mării. A urmat citirea mesajelor din partea preşedintelui României, de către consilierul prezidenţial Iulian Fota, şi a altor oficialităţi civile şi militare. Slujba religioasă a fost urmată de depunerea ancorelor de flori în mare. Miile de turişti şi de constănţeni prezenţi pe faleza din dreptul Comandamentului Flotei au urmărit sosirea alaiului Zeului Neptun, câteva demonstraţii marinăreşti şi exerciţii navale specifice, au asistat la defilarea navelor şi la demonstraţiile aviatice susţinute de avioane MiG 21 - Lancer şi IAR - 99 Şoim, precum şi de elicoptere ale Forţelor Navale. Seara s-a încheiat cu un spectacol de artificii, în zona Porţii 1 a Portului Constanţa, după care marinarii militari au organizat Retragerea cu torţe, pe itinerarul Comandamentul Flotei - Piaţa Ovidiu - Prefectura Constanţa.

{mos_ri:ziua marinei,mazare} 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii