Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:26 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Echipa Mazare are de ales intre Iliescu si Nastase

ro

12 Jan, 2005 00:00 599 Marime text

Apel pentru reformarea PSD

Curentele existente in cadrul PSD si, prin urmare, si in sanul filialei judetene fac ca lepadarea conducerii organizatiei de gruparea Nastase sau de discipolul Iliescu sa fie greoaie * Vechii membri ai partidului tin la Iliescu si revenirea acestuia le pare a fi solutia salvatoare pentru partid * De cealalta parte, membrii echipei Mazare sustin ca viitorul PSD, cu sau fara Ion Iliescu la conducere, trebuie decis intr-un mod foarte transparent la Congresul partidului care va avea loc cel mai probabil in luna februarie

Fostul presedinte Ion Iliescu si-a anuntat, ieri, revenirea in PSD. El a precizat ca este vorba despre o reintrare in PSD, pentru ca a fost autosuspendat pe perioada mandatului de presedinte, ca urmare a incompatibilitatii intre functia de sef al statului si cea de membru de partid. Iliescu a amintit ca a candidat pe listele PSD pentru Senat.Referitor la posibilitatea de a candida pentru functia de presedinte al PSD, Iliescu a aratat ca este prematur sa faca o declaratie legata de acest subiect, seful partidului urmand sa fie ales la congres. Pe de alta parte, Ion Iliescu a apreciat ca este nevoie de o analiza in cadrul partidului a activitatii desfasurate timp de patru ani, "cu partile ei bune si slabe", inclusiv semnalele de la alegeri.In opinia lui Iliescu, orice partid trebuie sa se afle la un moment de analiza profunda si sa traga concluziile necesare adaptarii la situatia noua in care se afla.Fostul sef al statului se va intalni cu presedintii organizatiilor judetene ale PSD dar si cu conducerea centrala a partidului."Trebuie sa fie un prim schimb de pareri, sa se pregateasca o perioada de analiza atat la nivel local, cat si central, pregatirea momentului politic major al anului - congresul PSD", a mai spus Iliescu.Ieri, lideri din 14 filiale social-democrate au facut un apel catre toate organizatiile PSD din tara sa ia in serios o dezbatere reala privind reformarea partidului. O reformare care nu poate fi asteptata insa de la presedintele fondator, Ion Iliescu. Fostul presedinte nu a dorit insa sa comenteze declaratia semnata, luni, de liderii PSD din 14 filiale. Cei 14 lideri din Transilvania si Banat se declara nemultumiti de modul in care conducerea partidului de la Bucuresti a gestionat rezultatele la alegerile interne, modificand listele prin introducerea pe locuri eligibile a unor candidati care s-au plasat prost. Acestia spun ca trebuie sa dispara si ideea ca liderii PSD si mai ales cei cu functii importante in stat sunt mai presus de orice lege si nu respecta nici o regula. Acelasi grup sustine ca trebuie stopata tendinta de abuz si incalcare a statutului partidului. Pierderea de teren in fata Aliantei se explica prin modul greoi de luare a deciziilor centralizate, prin supradimensionarea echipei de conducere si prin incapacitatea acesteia de a face corectiile necesare la timp.

"Noul PSD" nu a luat inca nici o pozitie

Intoarcerea intemeietorului PSD nu a fost inca comentata de conducerea organizatiei locale a partidului. Potrivit vicepresedintelui Corneliu Dida, liderii Radu Mazare si Nicusor Constantinescu nu si-au fixat inca o atitudine. In urma discutiilor care vor avea loc la Bucuresti, cei doi isi vor face publica pozitia, sustine deputatul social-democrat.In plan personal, Dida considera fireasca reintoarcerea lui Iliescu in cadrul PSD. Deputatul constantean sustine ca viitorul PSD, cu sau fara Ion Iliescu la conducere, trebuie decis intr-un mod foarte transparent la Congresul partidului care va avea loc cel mai probabil in luna februarie. Dida spera ca transarea viitorului PSD nu va avea loc intr-un birou intre cateva persoane, ci ascultand vocile membrilor de partid.In nume personal, deputatul Corneliu Dida a mai spus ca agreeaza in mare opiniile grupului de la Cluj, in privinta declansarii unei dezbateri care vizeaza reformarea partidului in plan ideologic si mai putin sa se poarte tratative cu privire la persoanele care vor fi responsabile de acest proiect.Nici oamenii care fac parte din vechea garda a organizatiei PSD nu par ingrijorati de revenirea presedintelui. Fostul deputat de Constanta Liana Naum sustine ca pentru reformarea partidului este nevoie de toata lumea, nu doar de Ion Iliescu, insa reintoarcerea fostului sef al statutului trebuie salutata, deoarece a reprezentat intotdeauna un factor de echilibru in cadrul formatiunii social-democrate. Despre posibila candidatura a lui Iliescu la presedintia PSD, fostul parlamentar a evitat un raspuns, lasand sa se inteleaga ca orice membru al partidului poate candida pentru functia de presedinte. Ca membru al filialei judetene a partidului, Liana Naum sustine ca echipei Mazare ii este inca dificil sa se plaseze alaturi de o echipa sau de cealalta. Ea sustine ca vechii membri ai partidului sunt atasati de Ion Iliescu. Cred in necesitatea de reformare a PSD, mai ales in ceea ce priveste formula organizatorica care i-a apartinut lui Octav Cozmanca. Poate va lasa in grija altcuiva aceasta responsabilitate.La randul sau, presedintele organizatiei judetene a PSD, Radu Mazare, s-a abtinut de la orice fel de declaratii cu privire la reintoarcerea lui Iliescu in partid, dar si la apelul lansat de presedintii PSD din Banat si Transilvania. El a spus doar ca va propune astazi la Bucuresti in cadrul reuniunii sefilor de organizatii ca viitorul for de conducere al PSD sa reuneasca reprezentanti din toate regiunile tarii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii