Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:50 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dutu refuza sa comenteze o posibila numire in cadrul MAI

ro

13 Jan, 2005 00:00 507 Marime text

Deputatii democrati s-au reunit la Predeal

Presedintele PD Constanta, deputatul Stelian Dutu, a precizat ca schimbarea presedintelui Camerei este o exagerare, deputatii urmand sa se consulte in privinta modificarii regulamentelor CD si a grupului parlamentar democrat

Cei 48 de deputati din grupul parlamentar PD s-au reunit, incepand de ieri, la Predeal, pentru a discuta, printre altele, despre modul in care l-ar putea inlocui pe presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase. Presedintele PD Constanta, deputatul Stelian Dutu, a precizat ca schimbarea presedintelui Camerei este o exagerare, deputatii urmand sa se consulte in privinta modificarii regulamentelor CD si a grupului parlamentar democrat. Deputatii considera ca ar exista motive pentru inlocuirea presedintelui Camerei Deputatilor, iar primul dintre ele ar fi chiarmodul absolut anormal prin care au fost alesi cei doi presedinti, dar in special Adrian Nastase.

Blaga l-ar vrea pe Dutu in minister

Surse din cadrul Partidului Democrat sustin ca relatia deosebita pe care deputatul PD Stelian Dutu a avut-o de-a lungul timpului cu actualul ministru al Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, l-a facut pe ultimul sa-i propuna parlamentarului constantean un post de ministru secretar de stat in cadrul MAI. Principalul motiv ar fi experienta in administratie acumulata de Stelian Dutu in ultimii ani cat a condus Consiliul Judetean Constanta.Presedintele democrat a refuzat sa comenteze aceasta informatie si a precizat ca nu este interesat de un astfel de post.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii