Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:48 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine-a mai fost eliberat în dosarul Portul. Cine-şi aşteaptă încă rândul

ro

07 Jul, 2011 00:00 2857 Marime text
cap_4.jpgDupă ce gheaţa a fost spartă cu Laurenţiu Mironescu, alături de care au mai fost eliberaţi alţi trei suspecţi din dosarul „Portul", s-ar părea că eliberările curg pe bandă

Sau cel puţin asta par să creadă restul acuzaţilor din dosar, printre care foşti directori portuari şi şefi de vamă, care s-au adresat în număr însemnat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând fie înlocuirea măsurii preventive, fie eliberarea provizorie sub control judiciar. Şi cum să nu se simtă încurajaţi, când nu mai departe de ieri cetăţeanul chinez Ning Guo a beneficiat de clemenţa magistraţilor Curţii Supreme din România, instanţa hotărând eliberarea sa sub control judiciar?

Ce-i drept, decizia nu este încă definitivă, ci a fost deja atacată în recurs de procurorii anticorupţie, urmând ca eliberarea să fie decisă, în cele din urmă, de magistraţii Completului de 5 Judecători al instanţei. Totodată, şi Horia Dan Tudoran, vameş la Constanţa Sud - Agigea, s-a bucurat de clemenţa instanţei, judecătorii bucureşteni înlocuindu-i arestul cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Şi această hotărâre a fost atacată în recurs, urmând ca acesta să fie judecat pe data de 18 iulie. La rând cu cererile de eliberare aşteaptă Eugen Bogatu, despre care se spune că ar fi fost liderul grupării infracţionale „Portul", Aurelian Cătălin Pilcă, Valentin Ţiripan, Liviu Adrian Durbac (şeful Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea), dar şi Sorin Budăi, pentru a-i menţiona doar pe câţiva dintre aceştia. Pe rolul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat dosarul cu numărul 5608/1/2011, în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au declarat recurs la Completul de 5 Judecători împotriva hotărârii Înaltei Curţi de a-l cerceta în libertate pe Horia Dan Tudoran. Procesul se va judeca pe data de 18 iulie.

Bogatu, cu înlocuirea arestului

port_-_Perchezitii_agigea_sea_container_group__8_.jpg

Totodată, procurorii anticorupţie au declarat recurs şi împotriva hotărârii instanţei de a-l pune în libertate sub control judiciar pe cetăţeanul chinez Ning Guo. Decizia de eliberare a fost luată, ieri, de judecătorii Curţii Supreme, în dosarul cu numărul 5575/1/2011. Tot cereri de eliberare provizorie sub control judiciar au formulat şi Aurelian Cătălin Pilcă, Valentin Ţiripan, Claudiu Constantin Olteanu şi Liviu Adrian Durbac, în timp ce fostul director portuar Eugen Bogatu a adresat instanţei o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv fie cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, fie cu obligarea de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei. Cazul său s-a judecat ieri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă, până la închiderea ediţiei, judecătorii nu se pronunţaseră încă asupra cererii sale. Nu în ultimul rând, şi Sorin Budăi le-a cerut magistraţilor să-i înlocuiască măsura arestului preventiv cu una dintre cele două interdicţii, dar cererea sa a fost respinsă. Totuşi, suspectul nu s-a lăsat descurajat cu una, cu două, ci a declarat recurs împotriva acestei hotărâri. Recursul său va fi analizat pe data de 18 iulie de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Amintim că dosarul „Portul" este numele sub care este cunoscută ancheta procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie în Portul Constanţa. În caz se fac cercetări faţă de toţi „greii" Portului Constanţa, dar şi faţă de senatorul Mircea Banias, acuzaţiile aduse suspecţilor mergând de la constituire sau aderare la grup infracţional organizat şi până la luare de mită.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • rusinea romaniei 07 Jul, 2011 09:28 RUSINE HOTILOR DE JUDECATORI SI CELOR CE LE DAU DISPOZITII SA ELIBEREZE "HOTII" DE MILIARDE.CAND LE VA VENI RANDUL CELOR DIN JUSTITIE SA DEA SOCOTEALA PE VIATA PENTRU DECIZIILE CE LE-AU LUAT???HOTIA A FOST LEGIFERATA CA MESERIE DE BAZA IN ROMANIA.
  • metin cerchez 07 Jul, 2011 07:48 ce spagi se dau? ce coruptie-amaritii care fura o paine ramin in inchisoare astia care va fura banii de pensii si salarii nu suporta detentia