Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:48 30 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bugetul local, mai sarac cu doua sute de miliarde de lei

ro

23 Jan, 2006 00:00 797 Marime text

Prefectul a refuzat sa participe la sedinta de CLM

# Cu exceptia PSD-istului Cristinel Dragomir, toti consilierii locali au fost de acord cu renuntarea la dansurile din buric ale braziliencelor care faceau spectacol vara in Mamaia si la agentii de paza in pantaloni scurti

Alesii locali s-au intrunit ieri intr-o sedinta extraordinara a Consiliului Local Municipal pentru a vota bugetul pe anul in curs. Cu toate ca consilierii PSD si primarul Radu Mazare au solicitat ca la sedinta sa participe si prefectul judetului, acuzat de saracirea bugetului prin atacarea pe contencios a taxelor locale, Danut Culetu nu a ajuns la sedinta de CLM.Edilul Mazare a cerut alesilor ADA sa faca propuneri prin care sa poata fi compensate pierderile bugetare, insa acestia au tacut malc. Prin vocea consilierului liberal Aurel Butnaru, consilierii ADA au apreciat ca pot fi identificate si alte surse de venit care nu afecteze investitiile municipalitatii in acest an, insa propuneri concrete nu au existat. Aliatii si-au acuzat colegii social-democrati ca au transformat sedinta de Consiliu Local intr-o conferinta de presa cu iz electoral, iar PSD-istii le-au strigat liberalilor si democratilor ca fraternizeaza impreuna cu prefectul pentru incremenirea investitiilor si degradarea obiectivelor realizate pana in prezent de administratia locala.Mazare si-a "cantat" partituraPrefectul de Constanta, Danut Culetu a atacat in contencios cu succes 17 taxe speciale propuse anul trecut de primarul Radu Mazare pentru 2006 si votate in Consiliul Local Municipal.Este vorba, printre altele, despre taxa de trama stradala pe care o plateau transportatorii care treceau pe la marginea municipiului Constanta in drumul lor spre port, taxa de acces la bariere in statiunea Mamaia, taxa pentru intretinerea spatiilor verzi in Mamaia, taxa de liniste si de protejare a agentilor economici, cunoscuta sub numele de taxa de protectie, taxa de oportunitate pentru autorizatiile de functionare, permis de libera trecere pentru masinile de marfa in Mamaia sau pe promenadele statiunii, care au dus la pierderea din buget a sumei de doua sute de miliarde de lei vechi. Din acest motiv, primarul a propus ca in 2006 sa se renunte la anumite investitii si sa fie anulate activitati si servicii precum - reabilitarea tramei stradale, irigarea spatiilor verzi, paza municipiului si a statiunii Mamaia. Totodata, prin reducerea bugetara, primarul spune ca nu va mai putea pune in aplicare cateva proiecte noi care urmau sa fie puse in practica in acest an cum ar fi amenajarea a trei locuri de joaca gen "Tara Piticilor", pista pentru role si skatebord, sase autobuze supraetajate destinate turismului si puncte de schi nautic pe lacul Siutghiol, etc.Placa de saptamana trecuta cu care primarul a lasat impresia ca vrea sa "santajeze" Prefectura s-a repetat si ieri, insa consilierii au ramas reci si au aprobat bugetul in forma propusa de Mazare. Singurul consilier care a votat impotriva a fost social-democratul Cristinel Dragomir care a afirmat ca din nefericire "colegii mei sunt nevoiti sa voteze impotriva oricaror investitii in municipiul Constanta".Prefectul judetului va trebui sa explice de ce a declinat invitatia Consiliului Local Municipal si mai ales de ce a dat curs, sambata, convocarii unor alesi locali ai Aliantei Dreptate si Adevar care au dorit sa sfatuiasca cu acesta asupra bugetului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii