Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:17 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegerile anticipate, o oportunitate pentru parlamentarii constanteni

ro

09 Jul, 2005 00:00 916 Marime text

La ciolane inainte

La numai o zi dupa demisia Guvernului Tariceanu, reactiile parlamentarilor de Constanta nu intarzie sa apara. Daca pana de curand, varianta alegerilor anticipate nu reprezenta o prioritate pentru majoritatea partidelor politice, deputatii si senatorii se declara, in majoritate, adeptii intoarcerii la popor. Decizia luata de premierul Calin Popescu Tariceanu reprezinta o situatie noua, inedita in viata politica romaneasca, si este un prim pas spre declansarea alegerilor anticipate. Nici unul dintre cei care au fost "ajutati" sa intre in Parlament nu recunoaste ca un nou scrutin le-ar putea inlesni debarcarea din fotoliile confortabile de alesi ai poporului. Dintre cei care au toate sansele sa nu se mai regaseasca in noua structura a Parlamentului se numara "independentul" Dan Mocanescu, conservatorul Andrian Mihei, precum si social-democratii Eduard Martin, Alexandru Mazare si Corneliu Dida. De altfel, "anticipatele" ar da o lovitura de gratie PSD, in conditiile in care sondajele reale crediteaza acest partid cu cel mult 20-22 la suta dintre optiunile electoratului.Guvernul Tariceanu si-a dat demisia dupa ce Curtea Constitutionala a acceptat exceptiile de neconstitutionalitate inaintate de PRM, PSD si Curtea Suprema la adresa unor prevederi din legile de reformare a justitiei, asumate de guvern in parlament. Decizia luata de premierul Calin Popescu Tariceanu reprezinta o situatie noua, inedita in viata politica romaneasca, si este un prim pas spre declansarea alegerilor anticipate. Primul-ministru a subliniat ca decizia luata este irevocabila si ca va cere partidelor din coalitie sa demareze procedura interna de aprobare a dizolvarii Parlamentului, prin aplicarea regulilor constitutionale. Premierul Tariceanu a spus ca este timpul ca Alianta sa se intoarca spre electorat, anuntand ca Alianta Dreptate si Adevar va merge in alegeri in aceeasi formula de la alegerile din 2004.Dupa demisia premierului si, implicit, a intregului Cabinet, seful statului trebuie, conform articolului 103 alin.1 din Constitutie, sa desemneze un nou premier care sa formeze Guvernul, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament.Pentru a se ajunge insa la anticipate, adica la dizolvarea Parlamentului de catre presedintele Traian Basescu, este necesar ca Parlamentul sa respinga doua solicitari de investitura a Guvernului. Respingerea solicitarilor de investitura a unui nou Guvern se face prin votul majoritatii deputatilor si senatorilor, ceea ce presupune ca partidele din opozitie, in speta PSD si PRM, sa voteze impotriva Executivului, in cazul in care UDMR si Partidul Conservator nu vor anticipate. Un nou guvern nu primeste votul de investitura in Parlament daca nu intruneste cel putin 235 de voturi "pentru", ceea ce inseamna ca pentru a se ajunge la alegeri anticipate optiunile parlamentarilor independenti si ai minoritatilor nationale vor juca rolul hotarator.CV bogat pentru unii dintre parlamentariCu numai sase luni in urma, electoratul din judetul Constanta a trimis in cele doua Camere ale Parlamentului patru senatori si 12 deputati. Din punct de vedere al apartenentei lor politice, cei mai multi parlamentari apartin Aliantei PNL -PD (6), in timp ce PSD are patru parlamentari, iar PRM si PC se afla la egalitate, cu cate un singur deputat. Totodata, din cei 16 parlamentari constanteni, doi sunt in prezent independenti (Dan Mocanescu si Dorel Onaca) si doi apartin minoritatilor nationale.Desi majoritatea dintre acestia sustin ca sunt de acord cu organizarea alegerilor anticipate, nici unul dintre cei care se afla in opozitie nu recunoaste ca un nou scrutin le-ar putea inlesni debarcarea din fotoliile confortabile de alesi ai poporului. Dintre cei care au toate sansele sa nu se mai regaseasca in noua structura a Parlamentului se numara independentul Dan Mocanescu, conservatorul Andrian Mihei, precum si social-democratii Eduard Martin, Alexandru Mazare si Corneliu Dida.Cu alte cuvinte, o serie dintre actualii parlamentari ai Constantei vor beneficia doar de un curriculum vitae ceva mai bogat, in care pe langa anii de studentie si activitate profesionala, va fi trecuta si activitatea parlamentara desfasurata doar pe parcursul a aproximativ un an de zile.Vrabia PSD malai viseazaIn ciuda faptului ca formatiunea condusa de Mircea Geoana a declarat, prin liderii sai, ca nu se teme de eventualele alegeri anticipate si ca partidul pe care il conduc este pregatit pentru un nou test cu electoratul, realitatea nu este chiar asa de optimista. PSD, partidul care a "reusit" contra-performanta de a castiga alegerile si de a pierde guvernarea, se afla de luni de zile intr-un continuu scandal. Spectrul ruperii partidului, incapabil se pare sa supravietuiasca in opozitie, a adus grave prejudicii de imagine "noului PSD". Toate declaratiile unor lideri social-democrati, care au dorit sa induca iluzia ca PSD este pregatit de anticipate, nu au facut altceva decat sa provoace chicoteli in cadrul coalitiei guvernamentale. In realitate, "anticipatele" ar da o lovitura de gratie PSD, in conditiile in care sondajele reale crediteaza acest partid cu cel mult 20-22 la suta dintre optiunile electoratului.Cu toate acestea, deputatul PSD de Constanta, Eduard Martin, cel care a renuntat la activitatea de salubrizare pentru cea de parlamentar, sustine cu ardoare ca preconizatele alegeri anticipate vor reprezenta un moment avantajos pentru social-democrati, care vor profita de balbaielile aliatilor pentru a prelua puterea mult-ravnita. "Alegerile anticipate vor avantaja PSD, deoarece lumea este nemultumita de faptul ca Alianta PNL-PD si Guvernul nu si-au respectat promisiunile din campania electorala. Dupa sase luni de zile s-a dovedit ca programul guvernamental al Aliantei nu respecta promisiunile facute in campania electorala, situatie care ne va avantaja pe noi. Desi consider ca decizia Guvernului vine intr-un moment nepotrivit in contextul in care Romania face eforturi sa se integreze in Uniunea Europeana, noi suntem pregatiti sa participam fara probleme la alegeri anticipate, mai ales ca PSD este creditat cu 27% in sondaje", a declarat Eduard Martin.Conservatorii isi asuma riscul parasirii legislativuluiPartidul Conservator a luat act de decizia premierului de a demara procedurile pentru organizarea de alegeri anticipate, prin depunerea demisiei guvernului. Conservatorii vor lua o decizie dupa ce liderii partidului se vor intalni cu premierul Calin Popescu Tariceanu si se vor prezenta argumentele pro si contra. Deputatul Andrian Mihei sustine ca PC se va situa pe zona care asigura stabilitate pentru Romania si va milita pentru integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Parlamentarul constantean considera ca alegerile anticipate nu vor rezolva situatia Curtii Constitutionale al carei statut de functionare nu poate fi schimbat decat prin modificarea Legii fundamentale - Constitutia. Mihei considera ca nu este momentul organizarii de anticipate in contextul in care Romania se afla sub ape si apreciaza ca miliardele care se vor folosi pentru organizarea alegerilor ar trebui redirectionate catre sinistrati sau pentru sectorul sanitar. "Daca guvernantii intentionau sa organizeze anticipate ar fi trebui ca in aceste sase luni sa modifice legea electorala si sa se introduca votul uninominal. Acest lucru nu s-a intamplat si din pacate daca vor fi anticipate, romanii vor vota din nou partide si nu oameni. Astfel nu va fi schimbata calitatea parlamentarilor ci doar cantitatea lor", sustine deputatul PC.Mihei a mai spus ca PC nu se teme de anticipate pe care le vor infrunta singuri dar, ca orice formatiune politica mica, isi vor asuma riscul de a parasi parlamentul.Hasotti, rupt de realitateAvand in vedere faptul ca ponderea locurilor pe listele parlamentare s-ar putea modifica, subiectul alegerilor anticipate nu a fost pe placul a numerosi reprezentanti ai PNL. Sustinand faptul ca nu este un artizan al organizarii de alegeri anticipate, ex-presedintele PNL Constanta, senatorul Puiu Hasotti, a declarat nu de putine ori ca, dupa informatiile pe care le detine, alegerile anticipate "nu vor avea loc cu siguranta", acestea nefiind dorite de membrii Aliantei Dreptate si Adevar. De nenumarate ori, Hasotti a informat opinia publica cu privire la faptul ca organizarea de alegeri anticipate nu este utila si nu reprezinta o prioritate. "Din punctul meu de vedere, alegerile anticipate nu se pot realiza fara o dezbatere a partidelor. Mai mult, acestea sunt greu de realizat si probabil inoportune", a sustinut Hasotti.Vicepresedintele PNL nu a putut fi contactat telefonic, acesta aflandu-se in prezent intr-o vizita in Statele Unite ale Americii.In contrapondere cu Hasotti, deputatul PD, Laurentiu Mironescu, se declara total de acord cu decizia Cabinetului Tariceanu. "Sustin din tot sufletul organizarea alegerilor anticipate si sunt total de acord cu ele. Este o situatie normala din postura in care nu ne puteam indeplini promisiunile electorale", sustine Mironescu. Deputatul democrat este convins ca, in cazul desfasurarii de alegeri anticipate, multi dintre cei care se afla in postura de parlamentari nu se vor mai regasi in viitorul Parlament. "Sunt sigur ca cei de la PSD nu se vor mai regasi in viitorul legislativ. Totodata, cred ca singura pierdere mare va fi Andrian Mihei care s-a dovedit un deputat activ si serios", a mai spus Mironescu.PRM nu vrea sa fie "remorca" electoralaDecizia privind demisia Guvernului este salutata de parlamentarii Partidului Romania Mare. Pe fondul tulburarilor interne care au macinat formatiunea in ultimele luni, liderii PRM afirma ca pregatirile pentru alegeri anticipate au fost demarate cu mult timp in urma. In opinia deputatului Gelil Eserghep, hotararea Guvernului Tariceanu este cea mai buna solutie. "Vechea guvernare s-a remarcat prin coruptie, iar actuala prin incompetenta", a declarat Gelil Eserghep. Transand activitatile guvernarilor post-decembriste, parlamentarul considera ca "toate au aruncat pisicile in curtea celorlalti", debarasandu-se de propriile greseli. Potrivit parlamentarului, toate guvernarile care au ajuns la putere, dezastruoase si tulburi, s-au plans de cele precedente, iar aceste fapte au creat situatii neplacute. Totodata, acesta este de parere ca electoratul, intoxicat si ajuns la un grad inalt de lehamite, va trebui totusi sa mearga la vot, exprimandu-si punctul de vedere.In ceea ce priveste buna pregatire a PRM pentru eventuala campanie electorala din toamna, Eserghep a mentionat ca Biroul Permanent al formatiunii va hotari persoanele care vor figura pe listele parlamentare, luand in seama propunerile organizatiilor judetene.Dincolo de orice considerente, reprezentantii partidului sunt hotarati sa mearga singuri in alegeri si sa nu fuzioneze cu nimeni. Conform celor declarate de Gelil Eserghep, PRM nu este remorca nimanui si in nici un caz a Partidului Social Democrat. Declaratia parlamentarului survine la putin timp dupa ce liderii PRM au afirmat ca intentioneaza realizarea unei fuziuni pur electorale cu Partidul Noua Generatie.In ceea ce priveste sansele Romaniei de integrare in structurile europene, Gelil Eserghep si-a marturisit optimismul si increderea totala. "Vom intra in Uniunea Europeana fiindca am senzatia ca europenii au mai multa nevoie de noi decat avem noi de ei", a conchis deputatul. Onaca nu este de acord cu alegerile anticipateSituatia parlamentara a senatorului independent Dorel Constantin Onaca, in conditiile alegerilor anticipate, este incerta. Demisionat din cadrul Partidului Romania Mare, pe fondul haosului creat de fondatorul formatiunii, C.V.Tudor, Onaca a adoptat o pozitie unilaterala, iar posibilitatea de a-si pierde scaunul parlamentar creste. In ceea ce priveste organizarea alegerilor anticipate, Dorel Onaca considera masura drept improprie. In opinia sa, alegerile anticipate sunt procedee fortate, iar masurile normale sunt alegerile la termen. "Un anumit segment politic incearca sa profite prin intermediul acestei metode", este de parere parlamentarul.Onaca si-a exprimat ingrijorarea si in ceea ce priveste decizia Parlamentului European de primi observatorii din Romania si Bulgaria, in septembrie a.c. Potrivit senatorului, inaintea dizolvarii Parlamentului trebuie sa se stabileasca clar pozitia Romaniei fata de apropiata integrare in Uniunea Europeana si calendarul evenimentelor viitoare. Interesat de o Romanie europeana, Onaca nu si-a manifestat inca o viitoare apartenenta politica. Un alt independent este si sindicalistul Dan Mocanescu. Ajuns in Parlament pe listele PRM, Mocanescu a avut o reactie mai mult decat ambigua. "Asta e situatia", a fost tot ceea ce a putut spune Mocanescu cu privire la demisia Guvernului si eventualele alegeri anticipate. Traseistul sindicalist considera ca are toate sansele sa prinda un loc in noul Parlament si sustine ca va infrunta situatia "aproape de unul singur". Anticipatele, sansa Romaniei de a intra in normalitateSi partidele neparlamentare au reactionat la demisia Guvernului. Liderii partidului Actiunea Populara afirma ca "inteleg si apreciaza pozitia ferma adoptata de premierul Tariceanu de a demisiona" si considera ca alegerile anticipate sunt singura solutie legitima de a iesi din criza.Reprezentantii AP isi exprima convingerea ca alegerile anticipate vor da o solutie clara si fara echivoc in favoarea reformelor necesare integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. La randul lor, crestin-democratii sustin ca demisia Cabinetului condus de Calin Popescu Tariceanu reprezinta sansa Romaniei de a intra in normalitate si, totodata, momentul formarii unui pol de centru-dreapta care sa castige anticipatele cu o majoritate confortabila, fara a apela la solutii imorale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii