Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:15 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul Bamburic traseul atentatorilor

ro

15 Dec, 2008 03:22 1775 Marime text
Anchetatorii au reuşit să refacă traseul parcurs de cei care au încercat să-l asasineze pe Liviu Bamburic.

În noaptea de 16 ianuarie 2008, Liviu Cristian Toager, Daniel Lili Dediu, Grigore Nicolae Dănilă şi Dănuţ Maricel Mustaţă au pornit către Constanţa. Aveau o ţintă precisă: să-l asasineze pe Bamburic şi să nu lase niciun fel de urme. Toager şi Dănilă se aflau într-o Dacie albastră aparţinând ultimului, care, de altfel, şi conducea. Ceilalţi doi se deplasau cu maşina lui Dediu, un Mercedes GL negru. Au ajuns în Constanţa şi l-au urmărit pe Bamburic. Apoi au parcat pe Aleea Hortensiei, aşteptând sosirea acestuia. În momentul în care i-au auzit maşina apropiindu-se, Maricel Dănuţ Mustaţă a coborât şi a pornit către blocul în care locuia concubina lui Liviu Bamburic. Studiaseră înainte terenul şi cunoşteau perfect locul. În timp ce Mustaţă se strecura pe lângă bloc, Grigore Nicolae Dănilă şi Liviu Cristian Toager au pornit cu maşina către bulevardul Tomis, aşteptând ca acesta să comită fapta. În câteva minute a apărut şi Mustaţă. Îşi executase misiunea. Bamburic era împuşcat şi, mai mult ca sigur, mort. Cei trei au pornit către Mihail Kogălniceanu, unde s-au întâlnit cu Daniel Lili Dediu. Mustaţă a urcat în maşina acestuia şi au plecat către Galaţi. După verificări care au durat săptămâni întregi, poliţiştii au reuşit să identifice trei martori care auziseră împuşcăturile. Este vorba de Mariana Florea, Mariana Lungu şi Emilia Păduraru, trei persoane care locuiesc în zonă şi care, auzind focurile de armă, priviseră pe geam. Au văzut un individ îndreptându-se spre bulevardul Tomis şi urcând într-un autoturism. Maşinile cu care cei patru se îndreptau către Galaţi au fost surprinse de camerele video instalate la podul Giurgeni, de peste Dunăre.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • TATI 15 Dec, 2008 22:07 IARASI CEARA ? M-am saturat sa aud de acest personaj ! Sincer mi-e sila !
  • unu 15 Dec, 2008 01:59 mai dragi jurnalisti, daca politistii sunt atat de prosti ca va dau date din ancheta care pe viitor le-ar putea ingreuna activitatea, macar voi filtrati si nu mai dati tot. camerele de peste dunare- acum stiu toti.. telefonul ascultat- la fel si altele asemenea. o sa ne manace hotii la cat de prosti suntem