Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:41 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ani grei de inchisoare si despagubiri usturatoare pentru Zelca

ro

12 Jun, 2010 03:25 6954 Marime text
zelca_-_file_cec.jpgJudecătorii Tribunalului Constanţa au pronunţat verdictul „vinovat" pentru administratorul Zel-Sin SRL şi l-au condamnat la zece ani de închisoare, considerând fondate acuzaţiile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, dar şi de alte infracţiuni, aduse de procurori

De asemenea, lui Cristian Zelca i s-a interzis dreptul de a mai deţine o societate sau de a fi acţionar la vreo societate pe o perioadă de doi ani după executarea pedepsei principale. În plus, el a mai fost condamnat la pedepse mai mici pentru folosire cu rea-credinţă, în interes personal, a creditului şi bunurilor societăţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată şi evaziune fiscală, însă, potrivit legislaţiei române, Zelca va executa pedeapsa cea mai grea, de zece ani de închisoare. Din pedeapsă i s-a scăzut ziua pe care a petrecut-o în stare de reţinere, însă a fost obligat la plata sumei de aproape 530.000 de lei, respectiv 19.680 de euro, reprezentând despăgubiri civile. Decizia Tribunalului poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Activitatea infracţională

Administratorul SC Zel-Sin SRL a fost trimis în judecată în luna septembrie 2009, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Acuzaţiile care i s-au adus au fost de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea în interes propriu a bunurilor sau creditului societăţii, toate în formă continuată, şi evaziune fiscală. Urmărirea penală faţă de Zelca a început în luna octombrie 2008, numai sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni la Legea cecului nr. 59/1934. Ulterior, ancheta a dus la extinderea cercetărilor, dat fiind că ofiţerii au ajuns la concluzia că, în perioada mai - iulie 2008, în calitate de administrator al SC Zel Sin SRL, Zelca ar fi indus în eroare nouă societăţi comerciale, cu ocazia încheierii unor contracte de vânzare - cumpărare. Poliţiştii spun că bărbatul ar fi emis 11 file cec fără a avea disponibil în contul bancar în vederea decontării şi ar fi valorificat marfa cumpărată către persoane fizice, fără să achite contravaloarea acesteia. Mai mult, se pare că Zelca s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, prin neînregistrarea tuturor facturilor de cumpărare a mărfurilor de la furnizori în evidenţele contabile ale firmei. Obligaţiile fiscale sunt în sumă totală de 61.857 de lei, reprezentând impozit pe profit de 2.854 de lei şi TVA în sumă de 59.003 de lei.

Cine este Zelca

Cristian Zelca este un afacerist din Ovidiu, care, în afară de societate Zel Sin, mai apare, potrivit Vrajitorul.eu, şi în firma Zel-K Prod SRL, înfiinţată în iulie 2003. Societatea respectivă avea sediul în Ovidiu, şoseaua Naţională nr. 81, iar în prezent este în lichidare. La data înfiinţării, Cristian Zelca era asociat unic, iar activitatea principală era reprezentată de comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun. La momentul acesta însă, nu numai că firma este în lichidare, dar, conform sursei citate, se află sub incidenţa Legii 85/2006, neavând bilanţul anual depus la Registrul Comerţului pentru anii 2004, 2005 şi 2008. Pe de altă parte, este de menţionat faptul că Zel-K Prod a avut mai multe procese pe rolul instanţelor, judecându-se cu BRD, SC Cefin Romania SRL, SC Rorom SRL, SC Euro3 Trade ZRT, Porsche Leasing Romania, SC Tonis Trade SRL şi chiar cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa şi cu Oficiul Registrului Comerţului. La acest moment, faţă de firmă s-a început procedura falimentului în formă simplificată.

Osman, retras din firmă

Pe de altă parte, în societatea Zel-Sin, Zelca este asociat cu Sinan Osman, tot din Ovidiu, amândoi acţionarii având câte 50% şi fiind şi administratorii acesteia. Firma a fost fondată în septembrie 2007, sediul social fiind în Ovidiu, pe strada Amurgului, la numărul 86. Potrivit documentelor oficiale, activitatea principală a Zel-Sin este reprezentată tot de comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun. În luna mai 2008, Sinan Osman s-a retras din firmă şi şi-a cesionat integral părţile sociale către asociatul său, cu titlu gratuit, Zelca devenind astfel asociat unic. De asemenea, Osman a fost revocat din funcţia de administrator, iar sediul firmei a fost schimbat de pe strada Amurgului, din Ovidiu, pe şoseaua Naţională nr. 81, Lot 1. Foarte interesant, la aproximativ cinci luni de când s-a retras asociatul său, faţă de Zelca a început urmărirea penală pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi alte infracţiuni. La fel de interesant este faptul că, potrivit poliţiştilor, activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat în intervalul mai - iulie 2008, cu alte cuvinte, imediat după plecarea lui Osman din firmă. Societatea Zel-Sin a fost acţionată în instanţă atât de Cardinal Motors, cât şi de SC Marochim SRL. Pe de altă parte, asupra tuturor bunurilor şi veniturilor lui Zelca s-au instituit garanţii reale mobiliare în urma a două contracte de vânzare - cumpărare încheiate cu Tonis Trade în noiembrie 2006 şi în februarie 2007. Dacă sentinţa Tribunalului, prin care este obligat la plata a aproape şase miliarde de lei, cu titlul de despăgubiri, va rămâne neschimbată, atunci Zelca va avea, printre altele, mari greutăţi în a-şi achita datoriile.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii