Spaga de 15.000 de euro, „cinstea" comisarului Bucur

Procesul comisarului Claudiu Bucur, judecat pentru o şpagă de 15.000 de euro, a început săptămâna trecută, la Curtea de Apel Constanţa. Părând spăşit şi ascunzându-se, practic, în spatele celorlalţi deţinuţi de drept comun, ofiţerul a fost adus în sala de judecată.

Din nefericire pentru Bucur, prima înfăţişare în dosarul său s-a ţinut în aceeaşi sală în care, în urmă cu un an, superiorul său ierarhic şi, totodată, tizul său, a fost judecat pentru aceeaşi infracţiune. Ca o măsură a ironiei vieţii, în respectivul proces, Claudiu Bucur a dat şi el declaraţii, în calitate de martor. Incomparabil, atunci s-a prezentat altfel în faţa judecătorilor Curţii de Apel. În primul rând şi, probabil, cel mai important, fără cătuşe. În al doilea rând, locul pe care l-a ocupat atunci nu a fost în boxa arestaţilor, ci la pupitrul martorilor. Iar în al treilea rând, când poliţistul a părăsit sala de judecată în urmă cu un an, nu a făcut-o escortat de gardieni, pentru a se întoarce la penitenciar. Date fiind aceste fapte, nu pot să nu mă întreb dacă ele nu i-au trecut prin cap şi comisarului. Cu toate acestea, în opinia mea, s-ar putea spune că tupeul nu l-a părăsit pe poliţist în cele peste şase săptămâni petrecute în arest. De ce spun asta? Din cauza explicaţiei pe care comisarul a găsit de cuviinţă să o prezinte Curţii de Apel cu privire la cei 15.000 de euro pe care procurorii afirmă că i-a primit ca şpagă. „Banii reprezentau o atenţie, o mică cinste" - aceasta a fost apărarea pe care a invocat-o poliţistul. Poftim? Din punctul meu de vedere, nu mult mai lipsea să spună şi că banii ar fi fost „un gest simbolic". Să fim serioşi. Cât „simbolism", ce „mică cinste" sau „atenţie" să poată reprezenta fie şi doar cele trei mii de euro, suma pe care comisarul a primit-o iniţial de la denunţător? Chiar mai mult decât atât, întrebat de ce nu a înapoiat banii când a văzut despre ce sumă este vorba, ofiţerul a răspuns dezinvolt că s-a gândit că denunţătorul are de unde, fiind patron de firmă. Păi, bine-bine, şi cu cinstea şi morala de om al legii cum rămâne? Sau Claudiu Bucur se vedea în acele momente o versiune modernă a unui Robin Hood autohton, care ia de la bogaţi, că „au de unde"? Bineînţeles, cu „neînsemnata" diferenţă că singurul sărac la care ajungeau banii bogaţilor era tocmai el, poliţistul, omul legii, plătit de stat să semnaleze şi să sancţioneze injustiţiile.