Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:44 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Mortii ma-tii, salveaza-ma o data!"

ro

06 Jul, 2009 01:34 1961 Marime text
cecilia_noua.jpgPe principiul „pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti", echipajele SMURD, dar şi cele de la Ambulanţă, pompierii şi echipele de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea", nu o dată au fost la un pas de a fi ciomăgiţi tocmai de cei pe care veniseră să-i salveze. 

Şi nu doar o dată au suportat înjurături şi cuvinte grele, mai ales la adresa mamelor şi morţilor lor, venite din partea celor pe care au sărit să-i salveze. Iar în acest context, eu cred că aceşti oameni sunt cu atât mai mult eroi. După cum văd eu problema, numai Dumnezeu ştie ce-i posedă pe aceşti indivizi să sară la gâtul salvatorilor. Nu vreau să fiu absurdă. Sunt convinsă că au fost şi încă mai sunt situaţii în care pacientul are timp să moară de cel puţin două sau trei ori înainte de a sosi SMURD-ul, Ambulanţa sau echipajele de descarcerare ale ISU pentru a-i acorda asistenţă sau pentru a-l scoate din fiarele maşinii care-l ţin captiv. Cred că sunt situaţii în care oamenii riscă să ardă de vii în locuinţe până să ajungă pompierii. Însă, cred, în egală măsură, că nu medicii, pompierii sau descarcerarea, sunt de vină pentru aceste întârzieri. Nu-mi pot imagina medicul sau pompierul care i-ar spune şoferului: „Avem o intervenţie, dar nu te grăbi, avem tot timpul din lume. Trecem şi pe la Mac înainte, că vreau să-mi iau o brioşă". Nu cred că autospecialele de asistenţă circulă cu 20 km/h în situaţiile de urgenţă. Sau, cel puţin, nu cred că o fac în mod intenţionat şi nu cred că depinde de ei. În liceu, de pildă, aveam un coleg care se mândrea cu faptul că a ţinut Ambulanţa în spate pe şosea şi n-a lăsat-o să-l depăşească. Dar, asta este altă poveste. Revenind la situaţiile concrete în care pompierii sunt bătuţi, echipajele de descarcerare agresate, iar autospecialele vandalizate. Trebuie să recunosc că aceşti oameni mi se par cu atât mai eroi, cu cât adesea sunt nevoiţi să se lupte, la propriu, cu cei pe care au venit să-i salveze, tocmai pentru a li se permite să-i ajute. Sinceră să fiu, în locul lor, n-aş avea tăria, răbdarea sau puterea să suport pietrele cu care aruncă cetăţenii în mine (din nou, la propriu), pumnii pe care mi-i cară în spate sau pe unde apucă şi înjurăturile adresate, de obicei, mamei şi morţilor mei, iar în acest timp să mă lupt să tai fiarele care-l ţin captiv pe fratele, nepotul, fiul celui care mă agresează. Dar, cred că, tocmai pentru că medicii, pompierii sau cei de la descarcare suportă cu stoicism toate apostrofările, sunt cu atât mai mult demni de laudă. Sunt superoameni.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 20 Jul, 2009 08:00 Exista un singur "CAP DE PESTE" imputit ? Nu cred!Primarii si consilierii locali sunt primii clasati in categoria aceasta .Educatia copilului se face pe parcursul mai multor ani ,nu numai 7 ani ,cum este o vorba romaneasca: "N-are cei 7 ani de acasa!".Se pare ca mai trebuie adaugati inca vreo 3-4 ani pentru a forma ,cat de cat,un caracter bun.Dar ce te faci ,daca copiii sunt lasati ACASA NESUPRAVEGHEATI DE NIMENI? Si unde sa-si duca parintii ,copii cat timp sunt la munca ? UNDE?Pentru copii prescolari exista CRESE si GRADINITE CU PROGRAM PRELUNGIT. Dar pentru copii care incep scoala si sunt in clasele 1-4 ? exista o lozinca ,folosita de multe persoane care vor se se scuze intr-un fel sau altul "LASA CA ESTE MARE ACUM !",dar in timp,aceasta nesupraveghere isi spune cuvantul.DE CE pentru copii scolari nu se infiinteaza CAMINE DE COPII SCOLARI ? In orasul Harsova ,jud.Constanta exista o cladire finalizata in proportie de 87 %,de pe str.Carsium nr.34 ,care are un istoric bogat,al destinatiilor finale.Fostul primar a vrut sa infiinteze un Centru de Consiliere Persoane Abuzate,s-a renuntat la aceasta idee,din mai multe motive.A venit noul primar si ia schimbat destinatia in Centru medico-social.De ce ? REA VOINTA si PROASTA ORGANIZARE.Avem un Spital Teritorial nemodernizat de ani de zile si o multime de cabinete medicale particulare si ne lipsea Centrul medico-social.Se vrea asa ceva sa-l faca in curtea spitalului,ca este loc suficient.Am facut catre primaria orasului mai multe petitii in sprijinul infiintarii unui CAMIN DE COPII SCOLARI,dar degeaba, d-nii consilieri impreuna cu primarul se fac ca nu vad NECESITATEA acestei institutii scolare.Si mai intrebati de ce oamenii sunt VIOLENTI verbal si fizic ? Educatia precara din timpul COPILARIEI si grijile cotidiene isi spun cuvantul.
  • marcus 06 Jul, 2009 11:56 Fain articol ! Dar nu este cazul sa ne surprinda prea tare aceasta atitudine, intr-o societate condusa de la cel mai inalt nivel, de un individ care pur si simplu a rabatat cu 180 de grade ierarhia axiologica , imoralul devenind moral, uratul-frumos, bunul simt-nesimtire etc. Pestele de la cap se impute Domnisoara! sa fii iubita marcus