„Mortii ma-tii, salveaza-ma o data!"

Pe principiul „pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti", echipajele SMURD, dar şi cele de la Ambulanţă, pompierii şi echipele de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea", nu o dată au fost la un pas de a fi ciomăgiţi tocmai de cei pe care veniseră să-i salveze. 

Şi nu doar o dată au suportat înjurături şi cuvinte grele, mai ales la adresa mamelor şi morţilor lor, venite din partea celor pe care au sărit să-i salveze. Iar în acest context, eu cred că aceşti oameni sunt cu atât mai mult eroi. După cum văd eu problema, numai Dumnezeu ştie ce-i posedă pe aceşti indivizi să sară la gâtul salvatorilor. Nu vreau să fiu absurdă. Sunt convinsă că au fost şi încă mai sunt situaţii în care pacientul are timp să moară de cel puţin două sau trei ori înainte de a sosi SMURD-ul, Ambulanţa sau echipajele de descarcerare ale ISU pentru a-i acorda asistenţă sau pentru a-l scoate din fiarele maşinii care-l ţin captiv. Cred că sunt situaţii în care oamenii riscă să ardă de vii în locuinţe până să ajungă pompierii. Însă, cred, în egală măsură, că nu medicii, pompierii sau descarcerarea, sunt de vină pentru aceste întârzieri. Nu-mi pot imagina medicul sau pompierul care i-ar spune şoferului: „Avem o intervenţie, dar nu te grăbi, avem tot timpul din lume. Trecem şi pe la Mac înainte, că vreau să-mi iau o brioşă". Nu cred că autospecialele de asistenţă circulă cu 20 km/h în situaţiile de urgenţă. Sau, cel puţin, nu cred că o fac în mod intenţionat şi nu cred că depinde de ei. În liceu, de pildă, aveam un coleg care se mândrea cu faptul că a ţinut Ambulanţa în spate pe şosea şi n-a lăsat-o să-l depăşească. Dar, asta este altă poveste. Revenind la situaţiile concrete în care pompierii sunt bătuţi, echipajele de descarcerare agresate, iar autospecialele vandalizate. Trebuie să recunosc că aceşti oameni mi se par cu atât mai eroi, cu cât adesea sunt nevoiţi să se lupte, la propriu, cu cei pe care au venit să-i salveze, tocmai pentru a li se permite să-i ajute. Sinceră să fiu, în locul lor, n-aş avea tăria, răbdarea sau puterea să suport pietrele cu care aruncă cetăţenii în mine (din nou, la propriu), pumnii pe care mi-i cară în spate sau pe unde apucă şi înjurăturile adresate, de obicei, mamei şi morţilor mei, iar în acest timp să mă lupt să tai fiarele care-l ţin captiv pe fratele, nepotul, fiul celui care mă agresează. Dar, cred că, tocmai pentru că medicii, pompierii sau cei de la descarcare suportă cu stoicism toate apostrofările, sunt cu atât mai mult demni de laudă. Sunt superoameni.