Între „Cocalarul" de City Park Mall şi „Mowgli al junglei"

Mi-a picat în mână, din întâmplare, filmul pe care primarul Radu Mazăre l-a realizat în ultima escapadă exotică încheiată în urmă cu câteva zile în Papua Noua Guinee, un amestec de păduri tropicale, deltă, câmpii înverzite şi mlaştini, teritoriu scăldat de râurile Fly, Sepik şi Ramu. Departe de sărăcia în care se zbat în viaţa de zi cu zi şi ai noştri vecini, prieteni, mătuşi sau bunici, Mazăre a întâlnit în Papua o altă categorie de aborigeni, gata să facă aproape orice pentru o bomboană aruncată spre amuzamentul cohortei de însoţitori. Dacă la mall a fost luat pe sus de contribuabili şi mămăiţe, pe insulă, prima în ordinea pe care Mazăre&Friends le-a vizitat, Mowgli al nostru a fost întâmpinat de un comitet de primire format din băştinaşe îmbrăcate sumar şi copii cu ghirlande de flori la gât, care au dat un spectacol în cinstea oaspeţilor de la celălalt capăt al lumii.

Da' cine nu-l cunoaşte pe Mowgli? Curajosul pui de om, crescut de lupi, ajuns la vârsta înapoierii în societatea umană, singura „instituţie" care îi putea oferi siguranţa care îi lipsea în junglă? În ficţiune, povestea lui Mowgli este una frumoasă, plină de aventuri. O poveste care fascinează copiii de astăzi în aceeaşi măsură în care o făcea în 1967, anul apariţiei primului film de animaţie inspirat de romanul lui Rudyard Kipling. Mai mult decât atât, „Cartea junglei" a devenit o carte motivaţională a mişcării iniţiată de Robert Baden Powell, nu doar pentru micii cercetaşi, ci şi pentru gaşca veselă de prieteni ai primarului după cum se poarte observa din imaginile pe care vă spuneam că le-am vizionat. I-am recunoscut în filmarea cu pricina şi pe echivalenţii lui Bagheera, Kaa, Baloo şi Shere Khan, care în povestea iniţială urmăresc dezvăluirea unei noi lumi, una necunoscută, de care, firesc, micuţul Mowgli se teme. La cât de macho se dă când iese prin cluburi, sincer m-aş fi aşteptat în anturajul primarului la prezenţe mai feminine decât Lizeta Haralambie, pe care, cu toată strădania, nu am putut-o califica decât în competiţia pentru desemnarea celui mai bun interpret al simpaticului Baloo. Revenind însă la personajul nostru, „Mowgli" de Românica, ca întotdeauna, realitatea bate filmul, iar cazurile celebre de copii sălbatici nu au nimic poetic în esenţă. Aceste situaţii inedite în care omul este lipsit de cadrul său natural, dezvoltându-se în direcţii nebănuite, mi-au ridicat multe întrebări fără să fie nevoie de consult un psiholog sau sociolog. Oare de ce băiatul nostru „râgâie de fitze" când iese la mall, iar în vacanţă îşi câştigă singur prânzul mânuind harponul, îşi cară perpedes raţia zilnică de apă şi doarme pe o insulă pustie fără bodyguarzi?

Pe ultima dintre insulele ce se întind dinspre Asia de Sud-Est înspre Pacific, Radu Mazăre s-a simţit ca în filmele lui Alfred Hitchcock, s-a scufundat cu rechini şi pisici de mare de 5 metri, a mâncat doar peşte, mango şi banane şi s-a bronzat printre papuaşi.

O singură mare dezamăgire nemărginită a avut „prinţul Mareelor": n-a bătut prea tare vântul pentru ca locul cu pricina să fie declarat cel mai tare loc de kite de pe cuprinsul pământului. Asta şi poate pentru că relieful insulelor înşirate precum „cârciumioarele de la Ursuleţu", vorba primarului, este dominat de lanţul muntos Owen Stanley Range, cu multe vârfuri depăşind altitudinea de 4.000 de metri.
Întors acasă, primarul a schimbat foaia, a băgat la glosar imaginea de băiat simplu, care poate să trăiască cu mai puţin de 10 dolari pe zi şi schimbând costumul de kite cu unul de la vreuna dintre celebrele case de modă, a mers să inaugureze noile sedii ale celor două servicii ale Primăriei Constanţa - Centrul pentru Informare Cetăţeni şi Serviciul Public Comunitar pentru Evidenţa Populaţiei, care s-au mutat la Sky Level-ul din City Park Mall. Dacă şi-ar fi schimbat doar costumul, n-ar fi fost mare scofală. Mai tare deranjează însă că în concediu rechinul ală de 3 metri juma' nu i-a scrijelit puţin şi din aroganţa care l-a făcut celebru. La mall, primarul pur şi simplu a fost scos din pepeni de întrebările jurnaliştilor, fiind la un pas să-i explodeze vena când a fost întrebat cât i-a cerut Elan chirie pentru cele două spaţii din gigantul de metal şi beton. Deşi răspunsul l-a cam încurcat, intuiesc că nu i-a plătit şi nu-i va plăti nimic, cel puţin până când evreul se va sătura să mai fie dus cu vorba şi de Ponta, care nu-l vrea în curtea PSD.

Până atunci, să auzim de bine sau vorba lui Mazăre căţărat în baobab: uba, uba, uba, uba, uba....