Deznadejdea nationala

De un timp incerc sa-mi dau seama cam cum stau lucrurile cu romanii si ignoranta lor. Sunt perfect de acord cu toate parerile expuse in Jurnalul american... dar asta pana cand imi dau seama ca nu e chiar asa. Da, asa e, 97% din americani n-au auzit de Romania, nu stiu cu ce se mananca sau daca e doar o salata.

Si totusi, cati dintre romani au auzit de absolut toate tarile de pe continentul african? Numai ca noua nu ni se reproseaza nimic. Pentru noi nu trebuie sa se simta decat compatimire, caci, de, noi facem parte din tarile subdezvoltate. Si clar ca americanilor trebuie sa li se dea bila neagra si asta numai pentru ca sunt natiunea care conduce. Si totusi, ne-a trecut vreodata prin cap ca oamenii astia chiar au muncit sa ajunga unde sunt acum? Ma indoiesc! Exista destule lucruri urate in Romania, atat de urate incat te zgarie pe dinauntru si iti lasa in mod invariabil un gust amar. Sunt putine lucruri la fel de dureroase ca batrana din piata, sifonata si patata ca o scrisoare uitata in ploaie, care tine legat cu o sfoara subtire si taioasa un pui de om. Privirea disperata, de o jale rar intalnita pana si in privirile omenesti, clatinatul nesigur din cap al copilului, rupt de langa mama, si seninatatea batranei ce se joaca de-a negustorul sunt genul de lucruri care impresioneaza la concursuri de arta fotografica. Romania si mizeria ei sunt deosebit de fotogenice. Dar suntem cu totii parte din genul de fotografie care te face se plangi. Apoi mai sunt: murdaria care se intinde infloritoare peste tot, vecinul batran, vaduv si jegos ca proaspat iesit din tomberon, mainile mereu murdare ale vanzatoarelor de branza, puii de rromi care cersesc inghetati prin piete, ca niste acadele mucoase bagate la congelator, blocurile mucegaite, autobuzele incredibil de transpirate si prafuite... Omul instabil care iti povesteste senin si prietenos in troleu ca s-a tuns pentru ca trebuia sa mearga la nunta, oamenii care nu stiu sa ii vorbeasca pe limba lui, care nu sunt in stare sa dea din cap cu intelegere, sa spere ca odata si odata isi va gasi drumul spre psihiatru, sa il asigure ca desi s-a urcat in autobuzul complet gresit, tunsoarea il prinde foarte bine si are toate sansele sa prinda masina buna la statia urmatoare. Si cine nu s-a trezit inca la noua epoca, in care oamenii nu mai locuiesc cam de multicel in pesteri si nu isi mai fura pamanturile ca pe niste felii de tort?? Cine e atat de limitat incat sa mai creada in discriminari rasiale, etnice, sexuale?? Dar mai presus de tot, vreau sa stiu: care era bucata de gunoi uman care si-a invatat copilul de patru ani sa-i strige “cioara!” medicului de culoare care l-a consultat in urgenta de la pediatrie? Nimanui din Romania nu pare sa-i mai pese de Romania, nici macar Romaniei insasi. Uneori iti vine sa te miri si ca pamantul isi mai scuipa afara roadele. Dar cateodata intrebarile nu isi au sensul. Oricum, suntem aproape invariabil cazuti cu fundul in vulcanii noroiosi. Suntem atat de murdari, atat de cenusii, atat de obositi...

Scris de: {autor}Lavinia SICLITARU{/autor}