Editorial. Tomisul sub beton – ultima Poartă închisă spre istorie!

• Consilierii care pot schimba soarta acestui loc ar trebui să înțeleagă că nu votează doar un proiect imobiliar. Votează între profitul de moment și patrimoniul comun. Între comoditatea politică și responsabilitatea istorică. Iar istoria nu uită.

În Constanța, istoria nu dispare din lipsă de urme, ci din lipsă de viziune.

Poarta Mare a Cetății Tomis, un simbol al celei mai vechi urbe din România, riscă să fie acoperită de un nou bloc cu șase etaje, ridicat deasupra memoriei colective, cu votul majorității din Consiliul Local – PSD, PNL și AUR.

Când istoria deranjează profitul imobiliar, politica locală pare gata să o sacrifice fără ezitare.

Nu e vorba doar de un teren și un investitor.

E vorba de o decizie cu implicații ireversibile. PUD-ul votat recent este începutul unei ștergeri deliberate a unei porți către trecutul nostru comun – o poartă pe care alte orașe europene ar fi în stare să o transforme în nucleul unui sit turistic, dar pe care Constanța e pe cale să o acopere cu ciment.

Orașul care își îngroapă propria identitate


Eduard Nicolae Niță, un avocat constănțean, a inițiat o campanie civică pentru salvarea sitului. Într-o țară unde deseori civismul este confundat cu naivitatea, el cere un lucru simplu și esențial: ca terenul adiacent Porții Mari să fie expropriat pentru utilitate publică și transformat într-un parc arheologic.

Până acum, peste 1.600 de oameni i s-au alăturat. E foarte puțin, dar e un început.

Cei care conduc orașul nu par impresionați. Niciunul dintre consilierii care au votat pentru dezvoltarea imobiliară nu a oferit un punct de vedere. Tăcerea este complice.

În schimb, un grup de doar 7 consilieri locali – USR, Forța Dreptei, PMP și independentul Felicia Ovanesian – a depus un proiect de hotărâre pentru amenajarea unei grădini arheologice.


Le mai trebuie două semnături pentru a putea forța introducerea proiectului pe ordinea de zi. Două semnături care valorează cât o istorie întreagă.

Între oportunitate turistică și crimă culturală

Un bloc poate aduce venituri rapide. O poartă istorică pusă în valoare poate aduce prestigiu, coerență urbană, turism sustenabil. Constanța nu duce lipsă de dezvoltatori imobiliari – duce lipsă de lideri capabili să pună istoria în slujba viitorului.

În Europa, marile orașe și-au construit identitatea în jurul vestigiilor lor. Barcelona protejează ruinele romane din subteran. Marsilia a transformat un fost port roman într-un muzeu interactiv. Roma a învățat să trăiască între ziduri antice și tehnologii moderne.

Constanța, în schimb, își demolează trecutul și îl înlocuiește cu parcări și blocuri.

Istoria nu votează, dar va judeca

Constanța nu e doar un oraș portuar. E un oraș care a fost colonie greacă, capitală romană și metropolă a Mării Negre. Mozaicul Roman, Edificiul cu Coloane, termele, basilicile – toate sunt mărturii vii care au zăcut la rândul lor, mulți ani sub neglijență și ignoranță.

Acum, Poarta Mare e pe cale să se ajungă în cimitirul urban al memoriei.

Consilierii care pot schimba soarta acestui loc ar trebui să înțeleagă că nu votează doar un proiect imobiliar. Votează între profitul de moment și patrimoniul comun. Între comoditatea politică și responsabilitatea istorică. Iar istoria nu uită.
 
 
Citește și:
 
Editorial Nicușor Dan, între alege un premier politic sau a ignora votul românilor!