Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:33 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elena Udrea „Sa oprim dictatura PSD!" (galerie foto)

ro

01 Jun, 2009 01:00 3648 Marime text

deschidere.jpg„Bucureşti - oraş european, cu primar marţian, iar Constanţa - cu primar care vrea să facă un oraş de legume"

Sute de simpatizanţi ai Partidului Democrat-Liberal au umplut, sâmbătă, sala Casei de Cultură a Sindicatelor pentru a-i cunoaşte pe candidaţii partidului lor pentru Parlamentul European.

Susţinătorii portocaliilor i-au aplaudat la scenă deschisă atât pe reprezentanţii „de la centru" - Emil Boc, Elena Udrea, Adriean Videanu, Monica Macovei, Theodor Stolojan, Cezar Preda, Traian Radu Ungureanu, Cristian Preda, cât şi pe parlamentarii constănţeni - Maria Stavrositu, Mircea Banias, Zanfir Iorguş şi Constantin Chirilă. La manifestare au participat sute de PD-L-işti constănţeni, dar şi membri ai organizaţiilor din Tulcea şi Buzău. Mircea Banias, preşedintele constănţean al partidului portocaliu, a ţinut un discurs în care şi-a asigurat colegii de crez politic că, la alegerile parlamentare, PD-L-ul va obţine victoria în faţa contracandidaţilor. Banias s-a referit şi la social democraţii din teritoriu: „PD-L trebuie să câştige aceste alegeri pentru că are o listă plină de personalităţi, pe când PSD-ul este recomandat de Vanghelie. PSD şi PNL vin cu o obsesie îndreptată împotriva unui singur om, pe când PD-L este alături de români şi la bine, şi la greu. Să ştie Mazăre şi Nicuşor că judeţul nu-i al lor". Prim-vicepreşedintele democrat-liberalilor, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a transmis Uniunii Europene că soarele răsare aici, la Constanţa. „Dragi prieteni, PD-L este singurul partid care a tratat cu seriozitate alegerile pentru Parlamentul European", a mai spus Videanu.

europarlamentare_pdl_elena_udrea_20.jpg„Ia ţara la greu şi o duce la bine!"

„Vom trece de la roşu la portocaliu! În ziua de Rusalii vom merge din nou la vot. Oamenii trebuie să ştie că este foarte important să se prezinte la vot, oriunde s-ar afla, la mare, aici, la Constanţa, sau la rude. Pot vota la orice secţie. Un vot util, duminica viitoare, este un vot pentru PD-L. Alţii sunt preocupaţi cum să-şi chivernisească banii câştigaţi pe spinarea românilor. PD-L spune simplu: Ia ţara la greu şi o duce la bine!", le-a spus celor prezenţi premierul Emil Boc. Şeful Executivului a reamintit şi de programul Prima Casă, la care se va adăuga încă un beneficiu: TVA redus cu 5% la achiziţionarea unei locuinţe în cadrul programului. Un alt atacator fervent al social-democraţilor a fost şi consilierul prezidenţial, Cristian Preda, care a explicat că, în România, stânga a fost redusă la baroni şi la Vanghelie: „Mircea Geoană a ajuns în fruntea PSD cu ajutorul baronilor, fie că este vorba despre Mazăre, Oprişan sau Vanghelie. Geoană este captivul baronilor. Veniţi la vot ca să înfrângem impostorii!", i-a îndemnat Cristian Preda pe alegători.

„Geoană: alege bine..., dar nu pe mine"

O prezenţă remarcabilă şi un discurs spumos, împănat cu ironii şi săgeţi subtile, îndreptate împotriva adversarilor politici, a avut Traian Radu Ungureanu, care a explicat că alegerile parlamentare se încheie pe 7 iunie, pentru că, în fapt, perioada a fost mult mai lungă. „PD-L vrea să treacă Europa de pe hartă în realitate. De legi se ocupă Monica Macovei... de fărădelegi se ocupă Adrian Năstase". TRU i-a atacat, asemenea colegilor săi de scenă, pe social-democraţi, care „trimit parlamentari la Bruxelles, dar interesele românilor rămân acasă". Scriitorul a remarcat că cele mai importante oraşe din ţară, Bucureşti şi Constanţa, sunt conduse de primari... aparte: „Bucureşti - oraş european, cu primar marţian, iar Constanţa - cu primar care vrea să facă un oraş de legume". Ungureanu a atacat şi sloganuri de campanie ale contracandidaţilor, ironizându-le: „Geoană: alege bine..., dar nu pe mine", spre deliciul asistenţei. Cel mai aclamat dintre PD-L-işti a fost, fără doar şi poate, Theodor Stolojan, al cărui nume a fost scandat minute în şir de către cei prezenţi. Primarul Radu Mazăre a fost atacat şi de Cezar Preda, care a subliniat faptul că oraşul nostru este condus „de unul care se îmbracă ba în anarhist, ba se pregăteşte să se îmbrace în nazist". Preda a avut un mesaj şi pentru Crin Antonescu şi Mircea Geoană, pentru ziua alegerilor: „Le spun doar patru cuvinte: Vai de mama lor!".

europarlamentare_pdl_lansare_candidati_30.jpgConstanţa - soluţie la criză

Şi ministrul Turismului, Elena Udrea, a luat cuvântul şi le-a spus constănţenilor că, de ceva vreme, oraşul lor îi este foarte aproape: „Constanţa este condusă de pesedişti care au început să creadă că oraşul este moşia lor. PD-L a înfiinţat un Minister al Turismului pentru că apreciază cât de importantă este Constanţa pentru turismul românesc. Începând din această vară o să fim mult timp împreună. Criza nu este una românească, ci este internaţională, iar Europa trebuie să găsească soluţii. Pentru România, Constanţa reprezintă o soluţie". Elena Udrea a făcut referire şi la actuala administraţie publică locală şi le-a transmis constănţenilor un îndemn: „Haideţi să oprim dictatura PSD la Constanţa!". PD-L-iştii au subliniat diferenţa dintre cele trei partide care se bat atât pentru Parlamentul European, cât şi pentru alegerile prezidenţiale: „Există două partide care se ocupă de un singur român (făcând referire la PSD şi PNL şi la obsesia lor pentru preşedintele Traian Băsescu) şi un partid care se ocupă de toţi românii".

{mos_ri:Elena Udrea,PSD}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • matrix 04 Jun, 2009 07:29 e jenantă această ţoapă - elena udrea - mai bine s-ar duce taxatoare la RATB, sau gardianca la vreun penitenciar de maxima siguranţă, neapărat, pt. ca pt. astfel de locuri întruneste toate cerinţele!, are limbaj şi atitudine adecavte! Să ne lase...am obosit tot auzind de ea şi tot vazând-o!
  • nae 01 Jun, 2009 07:05 praf ii va face mazare!banias nu valua nici 5% la constanta