Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:02 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Codul lui Teodosie

ro

20 Jun, 2009 01:54 3903 Marime text
deschidere.jpgSfântul Sinod a instituit un cod disciplinar drastic menit să elimine scandalurile care fac de râs Biserica Ortodoxă, de genul celui iscat în cazul Arhiepiscopului Tomisului

Potrivit Radio România Actualităţi, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a adoptat un cod al disciplinei financiare şi administrative, pe fondul acuzaţiilor care i-au fost aduse Înalt Preasfinţiei Sale, Arhiepiscopul Tomisului.

ips_teodosie__20.jpg„Această hotărâre a Sfântului Sinod vrea să întărească ceea ce exista dintotdeauna în biserică, şi anume, stabilirea foarte clară a unor măsuri concrete atunci când se constată indisciplina administrativă, dar şi financiară potrivit legislaţiei bisericeşti, dar şi legislaţiei civile, la toate nivelele, în biserică", a fost răspunsul preotului Constantin Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, întrebat fiind dacă este de părere că noul cod ar putea preveni astfel de situaţii. „Este clar că este afectată şi o componentă a imaginii bisericii atunci când apar cazuri de indisciplină în rândul clerului şi, ştim foarte bine, mass media ajută foarte mult biserica, evidenţiind astfel de cazuri. În astfel de situaţii se iau măsurile care se impun şi este bine ca acei slujitori ai bisericii care nu înţeleg să respecte, înainte de toate, rânduiala bisericească şi disciplina administrativ-financiară, să ia aminte încă o dată la faptul că biserica nu poate tolera astfel de situaţii", a mai spus reprezentantul Patriarhiei, citat de Radio România Actualităţi. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, pr. Eugen Tănăsescu, spune că nu a fost informat de acest aspect şi că acest cod a fost adoptat în urma mai multor acte de indisciplină din mediul bisericesc, şi nu doar din cauza acuzaţiilor aduse Înalt Preasfinţiei Sale Teodosie. „Probabil este o intoxicare în presă. Noi nu am primit, oficial, nicio informaţie. Despre adoptarea acestui cod s-a vorbit înainte ca Arhiepiscopului Tomisului să-i fie aduse acuzaţii. Consider că această măsură a fost luată în urma mai multor nereguli de tipul cazului Tanacu, Petru Vodă sau Corneanu", a spus pr. Tănăsescu. Reamintim că Înalt Preasfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, este primul înalt ierarh ortodox din istoria Bisericii Ortodoxe Române cercetat penal. Acesta a fost acuzat că ar fi luat bani şi cadouri pentru a ajuta un jurnalist să devină preot.

{mos_ri:IPS}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • design srl 09 Jul, 2009 15:34 Tanasescule esti un mare..., nu risc sa scriu pt. ca nu-mi mai apare comentariul, dar cititorii vor intui cu siguranta. La fel ca si stapanul tau, teodosie, nu faci altceva decat sa aduci mari prejudicii de imagine BOR. Codul, despre care se face vorbire, e repus pe tapet pentru teodosie, fiindca in cler este singurul membru de aceasta factura care mocirleste obrazul bisericii stramosesti. Pana cand, oare? O Tomis, sit tibi terra levis!
  • un credincios 05 Jul, 2009 16:39 sarbatoare dupa sarbatoare, duminica dupa duminica, mare parte din preoti, la biserica, baga bani grei in buzunare, bani necontabilizati, bani care, daca ar fi contabilizati, ar ajuta foarte mult, atat la reparatiile necesare bisericilor dar si la multe acte de binefacere ale bisericii dar, probabil, ar si mai taia din afacerile cu restaurante, stani de oi si vaci, pensiuni si alte afaceri mai mult sau mai putin dubioase, care de altfel nu au numic de-a face cu harul Dumnezeiesc, cu Dumnezeu sau cu religia, afaceri care mi se pare ca prin biblie sunt interzise slujitorilor Domnului!, se pare insa ca, din acesti bani, se ung si usi duhovnicesti, asa ca, ce mai conteaza. Probabil ca de aceea Isus a certat afaceristii din Templul de la Ierusalim, sa nu mai jecmaneasca oamenii, numai ca, acum asta e, numai o intoarcere a lui Isus ar putea sa mai potoleasca setea de bani a unei parti din preotimea noastra.
  • Lale 28 Jun, 2009 20:12 Ce sa mai vorbim, banul este ochiul dracului.Daca pentru noi ca ne rupem spatele muncind cinstit pe santiere pentru al castiga,pe el banu,pentru ei preotii care din mosi stramosi au dus-o bine in orice perioada,nu-i mai satura nimeni:magazine,chioscuri,afaceri imobiliare si multe altele facute nu din salariul de popa ci din cutia milei care nu este supusa contolului fiscal.Nu degeaba isi BOR este INDEPENDENTA.Ca sa nu stie restul lumii ce se intampla in interiorul BOR.Haide-ti ca deja mi se face sila.Nu trebuie sa avem pietate pentru nimeni care isi inseala semenii.
  • Teodor 23 Jun, 2009 15:10 bine,bine, am inteles ca acum,post factum, au intocmit un cod comportamental bisericesc - oricum existau legi bisericesti care sa incrimineze faptele lui Teodosie - DAR NU AM INTELES CUM A RAMAS CU TEODOSIE ???????????!!!!!!!!!!!!!
  • de la martorii lui Iehova 20 Jun, 2009 10:55 Ne exprimam si cu aceasta ocazie noi martorii lui Iehova din Constanta,alaturi de sfintitii nostrii preoti,sfintia sa parintele Constandache,bucuria ca pacea cea datatoare de sfintenie coboara de la Maica Domnului careia noi ne rugam.Fiti alaturi de noi in rugaciuni la biserica noastra din strada Ion Lahovari nr.33 -zona Casa de cultura-din Constanta.Ne exprimam convingerea ca bunele practici se vor restabili si in biserica sora ortodoxa;chiar daca lacomia dupa bani mai intuneca mintea unor reprezentanti ai sai .Asteptam pe IPS Teodosie sa ne viziteze asa dupa cum ne-a promis si se ne rugam pentru mantuirea sufletelor Maicii Domnului si tuturor sfintilor.