Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:11 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aici stau politistii detasati pe litoral (galerie foto)

ro

02 Jul, 2009 01:48 5154 Marime text

deschidere.jpgZelcă: „Ştiţi cât au avut alocat, anul trecut, pentru cazare? În jur de un milion pe zi. Ştiţi cât le iau eu pentru cazare în condiţiile care sunt? Aproape 700 de mii"

După ce, în şedinţa de Consiliu Local care a avut loc în această săptămână, primarul Radu Mazăre a anunţat că poliţiştii detaşaţi pe litoral vor fi cazaţi „în blocurile noi, din nordul staţiunii Mamaia", am vrut să vedem în ce condiţii vor locui oamenii legii.

Asta mai ales pentru faptul că, în urma unei discuţii pe care a purtat-o cu vicepremierul Nica, edilul a propus o rectificare bugetară de un milion de lei, sumă care va acoperi cheltuielile de cazare pentru cei 120 de poliţişti care vin să ajute forţele de ordine constănţene în perioada estivală. „Este cea mai bună soluţie pe care am găsit-o. Dacă discutam de camere de cazare în hoteluri, preţurile erau de două - trei ori mai mari", a spus, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, primarul Mazăre. După cum ne-am dat seama cu toţii, când primarul s-a referit la „blocurile noi din nordul staţiunii", vorbea despre clădirile afaceristului Costică Zelcă. Aşa că, pentru a ne stăvili curiozitatea, am pornit într-acolo. Şapte blocuri colorate străjuiesc şoseaua care duce înspre Năvodari, pornind fix din dreptul ultimei bariere din staţiune. Parcarea fusese deja, ieri dimineaţa, „invadată" de maşinile şi motocicletele forţelor de ordine.

zelca_politisti_2.jpg„Şi ce dacă sunt bani publici?"

În plimbarea noastră prin Mamaia Summerland, aşa cum se numeşte cartierul, dăm tocmai peste şeful Costică Zelcă. Îmbrăcat lejer, cu pantaloni scurţi şi şlapi de firmă, ne întâmpină nu foarte bucuros: „A, voi sunteţi ăia care tot scriu despre mine". Îi spunem că vrem să vedem şi noi în ce condiţii stau poliţiştii, din moment ce cazarea le este plătită din bani publici. „Şi ce dacă sunt bani publici?", răspunde tăios. Apoi, după câteva glume ironice, devine serios şi dornic să ne arate împrejurimile. Începe să ne explice: „Lucrurile sunt mult mai simple decât vreţi voi să vedeţi. Ia, luaţi loc aici, să vă fac o prezentare. Ştiţi cât au avut alocat anul trecut pentru cazare? În jur de un milion pe zi. Ştiţi cât le iau eu pentru cazare în condiţiile care sunt? Aproape 700 de mii". A dat un telefon, a întrebat ce camere sunt libere şi s-a dus să aducă o cheie. Apoi am plecat împreună la drum. Ne spune că, din întreg ansamblul pe care îl deţine, jumătate dintre apartamente au fost vândute, restul fiind destinate închirierii până îşi vor găsi cumpărători. Ajungem într-un apartament cu trei camere, similar celor populate de poliţişti, încă neocupat. Din holul blocului intrăm direct în living-ul apartamentului, o cameră mare, aerisită şi răcoroasă din cauza faptului că aparatul de aer condiţionat era pornit. Mobilată simplu, dar frumos, încăperea avea un aer prietenos pentru o casă nelocuită. Lângă camera de zi, nedespărţită de vreun perete, vedem bucătăria cu aragaz şi alte aparate electrocasnice. „Pentru poliţişti am luat şi maşini de spălat, că aşa ne-au rugat", spune Costică Zelcă, care ne arată şi băile „cu jacuzzi".

„Să vină ei, cumpărătorii!"

În fapt, camerele de baie sunt dotate fie cu căzi cu aquamasaj, fie cu cabine de duş. „Un apartament dintr-acesta ajunge la 65 de euro. Şi dorm patru persoane. Pentru turişti este vreo 160 de euro pe zi", explică şeful Summerland-ului, referindu-se la chiria cerută poliţiştilor, comparativ cu cea practicată pentru turişti. Banii de la primărie nu i-a primit încă, dar ştia de rectificarea bugetară. Mai mult, spune că a fost nevoit să mai investească 7.000 - 8.000 de euro pentru mobilă. Însă, aducerea poliţiştilor la Summerland poate fi considerată o bună soluţie de ieşire din criză pentru Zelcă. Recunoaşte că din cauza crizei generalizate, vânzările nu stau foarte bine. Însă, „şi dacă vine cineva să le cumpere mâine, îi mut pe poliţişti în altă camere. Să vină ei, cumpărătorii!". Nu a omis să se laude cu spaţiile de parcare pe care le oferă poliţiştilor, mai numeroase decât în alte locuri. Am părăsit apartamentul nelocuit şi ne-am îndreptat către unul ocupat de oamenii legii. Nu era nimeni... acasă. Zelcă ne-a poftit înăuntru şi a scuzat dezordinea, indicându-ne să nu fotografiem lenjeria locatarilor. A modificat poziţia iniţială a mobilei pentru ca în fiecare dintre cele două dormitoare să încapă câte două paturi: „Puteam să mai pun unul şi în living, dar am zis să le las la oameni spaţiu, să stea şi ei".

{mos_ri:politisti,zelca}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • pupincurism 02 Jul, 2009 11:13 ce repede va dati pe brazda, pana ieri tipati in tot targul si acum le faceti reclama gratuita. infantilism...
  • suparatul 02 Jul, 2009 09:10 Si care este problema ca stau politistii in acele apartamente?Foarte bine,mi se pare destul de elegant,practic si ieftin.Ati vrea pe degeaba?Daca-i caza la un hotel,spunea-ti ca si acolo vrea Mazare sa-i bage bani in buzunar patronului.Cine sa va mai inteleaga?Mergeti si vedeti cum sunt cazati aia de la Medgidia.Vaide capul lor si tot nu spun nimic politistii.Nu mai inteleg nimic!!