Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:28 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campania „Mărţişoare pentru copiii nevoiaşi"

ro

20 Feb, 2011 17:44 517 Marime text

Copiii înscrişi în proiectele derulate de organizaţia World Vision România în judeţul Constanta, confecţionează în fiecare an, mărţişoare pentru fiinţele dragi: bunici, mame, surori, doamnele profesoare şi învăţătoare. De fiecare dată rămân însă nedăruite, sute de mărţişoare frumoase, lucrate cu trudă, dragoste şi îndemânare, de mânuţele talentate ale acestor copii, mărţişoare care se distrug ori zac aruncate printr-un sertar, prăfuite. Din respect pentru munca acestor copii şi din dorinţa de a le prezenta şi valorifica munca, anul acesta am iniţiat Campania „Mărţişoare pentru copiii nevoiaşi", o acţiune care şi-a propus să atingă patru obiective clare: să expună creaţiile micilor artişti în incinta instituţiilor statului, promovându-le astfel talentul, să familiarizeze un public cât mai numeros cu proiectele şi misiunea organizaţiei, să ofere un mărţişor autentic doritorilor şi nu în ultiml rând, să sprijine o familie nevoiaşă din mediul rural, cu fondurile obţinute prin vânzarea mărţişoarelor.

Deosebit de receptive la iniţiativa World Vision s-au dovedit a fi structurile locale de protecţie a populaţiei, care au îmbrăţişat cu deschidere şi entuziasm proiectul, dând dovadă de un înalt spirit de responsabilitate civică şi altruism faţă de nevoile unor copii mai puţin norocoşi.

Parteneri în Campania „Mărţişoare pentru copiii nevoiaşi" sunt: Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, Brigada de Combatere a Crimei Organizate Constanţa şi Insepctoratul pentru Situaţii de Urgenţa Dobrogea.

„Anul acesta ne-am alăturat eforturilor organizaţiei World Vision România de a promova talentul acestor micuţi, întrucât mărţisorul este un simbol al primăverii, al purităţii, al revenirii la viaţă şi al victoriei binelui asupra răului. Bucuria vine din lucruri mărunte, iar IPJ Constanţa este gata să ofere acestor copii o bucurie prin găzduirea acestui eveniment astfel încât truda şi dăruirea lor să fie răsplătite. Nu putem decât să ne bucurăm că am fost invitaţi să sprijinim acest proiect", a precizat Gelu Manolescu, purtator de cuvânt la IPJ Constanţa.

Micii artişti au confecţionat timp de două săptămâni, peste 2000 de mărţişoare, felicitări şi bijuterii din pietre semipreţioase, la Cluburile de Artă care funcţionează în cadrul proiectelor World Vision, în comunele Cumpăna, Cobadin, Corbu, Cogealac şi în oraşul Medgidia. Mărţişoarele sunt fie din ipsos pictat si au diverse forme de animale, fructe, legume sau forme abstracte, fie din elemente organice găsite prin bucătăria mamei, (mazăre, fasole, paste, piper boabe, coji uscate de portocale, lămâi şi sâmburi) ori prin ograda „mamei naturi" (crengi, iarbă, flori uscate,etc...). Nu lipsesc nici bijuteriile elaborate, lucrate din pietre semipreţioase şi metal sau felicitările desenate uneori mai stângaci de copii de clasele I-IV.

„Cum noi mai credem în semnificaţia mărţişorului ca gest, ca atitudine - de a aduce bucurie celor din jur şi urări de bine la început de primăvară - ne face mare placere să ne putem alătura iniţiativei World Vision. Mărţişoarele lucrate de aceşti copii vor fi primite cu mare drag şi respect pentru creativitatea lor şi pentru gandul bun ce i-a motivat", a declarat comisar şef Ionel Truşan, desemnat şef I.J.P.F. Constanţa.

„Urmează cât de curând luna mărţişorului şi cum luna martie este o lună plină de cadouri şi surprize plăcute, am hotărât să luăm parte la Campania <Mărţişoare pentru copiii nevoiaşi> pentru a oferii sprijin unei familii cu şapte copii din comuna Cobadi, care are nevoie de ajutor. Ne bucurăm nespus de mult că participăm la această activitate împreună cu copiii care au realizat aceste marţişoare şi să oferim un exemplu celor care pot ajuta şi sprijini cum pot oameni aflaţi în situaţii deosebite, arătând în felul acesta cum poţi să ajuţi dacă vrei cu adevărat să o faci", ne-a informat Hagi Daian, reprezentant I.S.U. „Dorbogea" al judeţului Constanţa.

Fondurile strânse vor ajunge la o familie cu şapte copii din comuna Cobadin, sub forma unor bunuri de care au nevoie: frigider, maşină de spălat, medicamente pentru cei doi copii cu dizabilităţi care suferă de distrofie musculară, rechizite, alimente ...În funcţie de suma obţinută, vor fi ajutate şi alte familii nevoiaşe din proiectele World Vision.

„Salutăm iniţiativa tuturor acelora care prin eforturile lor încearcă să facă o lume mai bună", a transmis un mesaj jovial comisarul Aurelian Pavel, şeful Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Constanţa.

Organizaţia World Vision România - Biroul Zonal Constanţa le mulţumeşte tuturor angajaţilor instituţiilor pentru gândul bun transmis şi pentru implicare, urmând să le prezinte in luna martie, rezultatele campaniei şi cateva fotografii cu bunurile achiziţionate pentru familia din Cobadin.

Programul activităţilor derulate:

 18, 26, 27 februarie - ora 18 - Casa de Cultură Constanţa - partener I.S.U. „Dobrogea"

 25 februarie - ora 10 - Inspectorarul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa

 25 februarie -ora 10 - Brigada de Cobatere a Crimei Organizate Constanţa

 28 februarie - ora 8 - Inspectoratul Judeţean al Poliţiei Constanţa

____________________________________________________________________________________________________

Contact:

Isabela Ştefan-Iorga

Specialist Relaţii Publice şi Comunicare - World Vision România- Biroul Zonal Constanţa

Mob: 0731.44.651; Tel: 0241.549.866

E-mail: isabela_stefan"wvi.org

Vă rugăm să contactaţi fiecare instituţie în parte pentru a obţine acordul de a filma, realiza fotografii în incinta acesteia, cu prilejul campaniei anterior menţionate!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii