Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:33 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Saptamana prevenirii criminalitatii” a fost lansata, la Constanta

ro

27 Sep, 2010 20:05 851 Marime text
dsc_3401.jpgÎn ziua de 27 septembrie a.c., ora 10.30, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa a avut loc conferinţa de presă pentru lansarea evenimentului intitulat „Săptămâna prevenirii criminalităţii", ce se desfăşoară la nivel naţional, aflat în acest an la a V-a ediţie.

La activitate au participat poliţişti de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Investigaţii Criminale, şeful Poliţiei Municipiului Constanţa şi şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa.

img_0256.jpgDemersul a fost susţinut şi de reprezentanţi din cadrul instituţiilor şi organizaţiilor cu care se colaborează, respectiv Consiliul Judeţean Constanţa - Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, Direcţia de Sport Constanţa, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane Constanţa, Centrul Regional de Resurse pentru ONG-uri - CENTRAS Constanţa şi Organizaţia Salvaţi Copiii.

Pe parcursul derulării evenimentului au fost prezentate activităţile derulate în ediţiile anterioare de către poliţiştii constănţeni şi Planul acţiunilor ce vor fi derulate, în perioada 24.09 - 01.10.2010, la nivelul judeţului Constanţa.

Astfel, în ziua de 27.09.2010, având ca temă „Prevenirea implicării tinerilor în săvârşirea infracţiunilor de furt din societăţile comerciale", poliţiştii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii în colaborare cu Organizaţia Salvaţi Copiii va desfăşura prima activitate din cadrul proiectului de prevenire intitulat „Sunt corect!" la Şcoala Generală Nr. 31 din Constanţa, în scopul informării elevilor cu privire la influenţa negativă a unor anturaje şi consecinţele implicării lor în comiterea de infracţiunii.

Marţi, 28 septembrie, este ziua destinată, „Prevenirii consumului de droguri şi substanţelor etnobotanice". Cu această ocazie, începând cu ora 09.00, poliţiştii sprijiniţi de voluntarii din cadrul Organizaţiei Salvaţi Copiii vor organiza la Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân", o activitate de informare cu privire la riscurile pe care le implică consumul de droguri, grupul ţintă, fiind elevii clasei a XI -a. La final, prin intermediul unor voluntari recrutaţi din rândul elevilor, se va realiza un joc de rol care va evidenţia cauzele şi consecinţele consumului de droguri.

În vederea „prevenirii furturilor din locuinţe şi din auto", în ziua de 29 septembrie, lucrătorii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 1, sprijiniţi de voluntari din cadrul Organizaţiei Salvaţi Copiii şi Centrului Regional de Resurse pentru ONG-uri - CENTRAS Constanţa vor acţiona, între orele 11.00 - 13.00, pentru prevenirea furturilor din locuinţe în cartierul Tomis II, de pe raza municipiului Constanţa. Pe parcursul aceleiaşi zile, între orele 17.30- 19.30, poliţiştii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi lucrătorii de proximitate din cadrul Secţiei 3, sprijiniţi de voluntari vor acţiona în zona centrală a oraşului Constanţa în vederea informării cetăţenilor cu privire la măsurile minime de siguranţă pe care aceştia trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime.

Pentru „prevenirea furturilor de animale", poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor organiza, în ziua de 30 septembrie, ora 11.00, în localitatea 23 August, o întâlnire cu crescătorii de animale, cu care vor purta discuţii referitoare la necesitatea asigurării pazei animalelor şi securizarea gospodăriei.

Ziua de vineri, 01 octombrie, va viza „siguranţa rutieră". Astfel poliţiştii de la Serviciul Rutier, în colaborare cu lucrătorii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor desfăşuara, la ora 11.30, împreună cu elevii de la Şcoala Generală Nr.16 din Constanţa, activităţi pentru siguranţa rutieră, în perimetrul unităţii de învăţământ, respectiv o patrulă şcolară va coordona traversarea străzii de către elevi, în condiţii de siguranţă şi ulterior, pe parcursul aceleiaşi zile va avea loc o demonstraţie de îndemânare pentru micii biciclişti pe platoul din incinta şcolii.

Activităţi similare vor fi oragnizate la nivelul judeţului Constanţa, de către poliţiştii constănţeni, pe raza de competenţă, inclusiv în localităţile arondate.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii