Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:56 16 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Buletin de presă IPJ - Miercuri, 14 Martie 2012

ro

15 Mar, 2012 00:12 651 Marime text

În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat 6 acţiuni, fiind aplicate 107 sancţiuni în valoare totală de 12.341 lei.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor cercetează în stare de reţinere pe o perioadă de 24 de zile, pe M. Nicolae, de 39 de ani, din Constanţa suspectat că în perioada 07.03.2011 - până în prezent, a refuzat în mod nejustificat de a prezenta reprezentanţilor Gărzii Financiare, documentele financiar contabile ale fundaţiei de tineret şi s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiar contabile prin declararea inexactă cu privire la sediul social al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret din municipiul Constanţa, situat pe bulevardul Mamaia.

Totodată, în sarcina persoanei în cauză se reţine faptul că, în calitate de preşedinte al fundaţiei, a întocmit în fals un proces verbal, atestând în mod nereal că, ar fi ales în această calitate şi a solicitat notarului public legalizarea unei copii a acestui înscris, deşi cunoştea că, acesta cuprinde date nereale, respectiv semnături contrafăcute.

De asemenea, cel în cauză în calitate de preşedinte al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret a procedat la încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu o societate comercială, atestând în mod nereal că, fundaţia ar fi proprietara unui imobil din municipiul Bucureşti, situat pe Calea Victoriei, prejudiciul fiind în sumă de aprox. 275.000 euro.

Suspectul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa cercetează în stare de reţinere pentru 24 ore pe A. Arun, de 25 de ani, P. Florin, de 29 de ani, D. Sercin, de 26 de ani şi I. Constantin Alexandru, de 19 ani, toţi din municipiul Constanţa, suspectaţi că în ziua de 13.03.2012, ora 20.54, i-au smuls poşeta din mână unei femei în vârstă de 52 de ani, din Constanţa, în timp ce se deplasa pe str.ada Sabinelor. În poşeta victimei se aflau două telefoane mobile, obiecte personale şi suma de 695 lei.

Pentru prinderea suspecţilor care au plecat de la faţa locului cu un autoturism, poliţiştii constănţeni s-au mobilizat şi au organizat filtre rutiere, maşina acestora fiind blocată la intersecţia bulevardelor1 Decembrie cu I.C. Brătianu, iar la controlul efectuat asupra persoanelor depistate a fost găsită suma de 695 lei.

Cei în cauză sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.

Ca urmare a activităţilor specifice de investigare a poliţiştilor Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, privind un furt comis în noaptea de 20/21.10.2011, dintr-o locuinţă situată pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, din Constanţa faptă înregistrată iniţial cu autori necunoscuţi, în ziua de 13.03.2012, a fost identificat ca suspect de comiterea acestei infracţiuni G. Florin, de 22 de ani, din municipiul Bacău, persoană ce locuia fără forme legale pe raza comunei Cobadin, judeţul Constanţa.

Suspectul a fost prezentat Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând arestarea acestuia pentru o perioadă de 29 de zile.

Cel în cauză a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Constanţa.

Poliţiştii Secţiei 3 cercetează în stare de libertate pe B. Regep Rua, de 34 de ani, din Tulcea, care în ziua de 13.03.2012, a sustras dintr-un supermarket patru pachete de cafea în valoare de 93,56 lei.

Poliţiştii Secţiei 5 cercetează în stare de libertate pe B. M. A., de 15 ani, din Constanţa, care în ziua de 13.03.2012, a sustras dintr-un Hypermarket produse cosmetice în valoare de 237,48 lei.

Poliţiştii Secţiei 7 Rurală cercetează în stare de libertate pe I. Mihai Valentin, de 21 de ani şi B. Ionuţ, de 22 de ani, ambii din Constanţa, care în ziua de 13.03.2012, au sustras de la o foreză din Cariera de piatră din localitatea Călugăreni, cantitatea de 40 litri de combustibil ( motorină ), în valoare de 240 lei.

Poliţiştii Secţiei 8 Rurală cercetează în stare de libertate pe V. Sergiu Ionuţ , de 23 de ani, C. Ionuţ, de 21 de ani şi G. Laurenţiu Marian, de 23 de ani, toţi din localitatea Oltina, care în nopţile de 09/10.03.2012 şi 11/12.03.2012, au sustras bunuri din imobilul unui localnic şi un Cabinet medical individual din Oltina, fapte înregistrate şi rămase în evidenţe cu autori necunoscuţi.

Poliţiştii Secţiei 2 cercetează în stare de libertate pe F. Toader, de 44 de ani, din Constanţa, B. Neculae, de 46 de ani, din Ovidiu şi St. Radu Mihai, de 45 de ani, din Olteniţa, judeţul Călăraşi, care în noaptea de 12/13.03.2012, ora 00.45, au fost depistaţi având în portbagajul unui autoturism, 5 plase de pescuit monofilament în lungime totală de 300 m.

Poliţişti Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa cercetează în stare de libertate pe B. Narcis Florin, de 20 de ani, din Murfatlar, şi I.M., de 13 ani, care în zilele de 12 respectiv 13 martie a.c., au fost depistaţi în timp ce ofereau spre vânzare în municipiul Constanţa, pe bulevardul Tomis, în faţa unui magazin produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Dosarele vor fi declinate D.I.I.C.O.T Constanţa, spre competentă soluţionare.

Ti-a placut articolul?

Comentarii