Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:38 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa - DIICOT - 29.08.2014

ro

29 Aug, 2014 11:34 1106 Marime text
    Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Serviciul Teritorial (S.T.) București împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, Serviciul Antidrog - Biroul Zonal 2,  au reuşit finalizarea activităţilor specifice în cadrul Operaţiunii “FABRIKA”, în care este documentată activitatea infracţională a unei importante reţele de trafic de droguri. Grupul infracțional organizat acționa pe raza Capitalei şi a mai multor judeţe din ţară şi avea ca preocupări infracţionale cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea şi distribuirea cannabisului, probându-se activitatea infracţională a mai multor persoane fizice (asociaţi, administratori şi angajaţi la două societăţi comerciale).
Imagini - versiunea pentru download

     În urma probatoriului administrat în perioada 2013-2014, rezultă suspiciunea rezonabilă că persoanele în cauză, folosindu-se de două societăţi comerciale (cu trei puncte de lucru în sectoarele 1, 2 şi 3, precum şi de patru site-uri web de promovare şi distribuire a produselor societăţilor), sub paravanul desfăşurării unor activităţi comerciale licite, distribuiau seminţe de cannabis, nutrienţi şi echipamente specifice înfiinţării si dezvoltării culturilor indoor si outdoor de cannabis.

    De asemenea, față de membrii grupului infracțional organizat există suspiciunea rezonabilă că asigurau și consultanţă ori consiliere cu privire la modul de însămânţare, cultivare, recoltare, uscare şi procesare a culturilor de cannabis.

    Activitatea de documentare a activităţii infracţionale desfăşurată de membrii grupului infracțional organizat a vizat, în prima etapă, identificarea şi descoperirea culturilor indoor înfiinţate şi întreţinute de persoane care au procurat substanţele, seminţele şi echipamentele necesare de la cele două societăţi comerciale. Astfel, au fost descoperite 14 ( paisprezece) culturi indoor, în Bucureşti şi în judeţele Dolj şi Teleorman, cu 990 plante de cannabis (masă vegetală aprox. 125 kg), precum şi 41,5 kg cannabis pregătit pentru vânzare. Cantităţile de cannabis rezultate erau distribuite în capitală, în special, în zona Centrului Vechi.

    Operaţiunea a fost finalizată în data de 07.08.2014, efectuându-se trei percheziţii domiciliare la adresele unde funcţionau cele trei puncte de lucru ale societăţilor comerciale, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor următoarele:

    • peste 29.000  seminţe de cannabis, în valoare de aprox. 1. 020. 000 lei;

    • echipamente de întreținere, preparare, instalații de iluminat, de filtrare a aerului, de umidificare, de irigare programată, de reflectare a luminii, de ermetizare, de încălzire pentru cultivarea indoor a plantelor de cannabis, nutrienţi, stimulatori de creştere etc., în valoare de peste 650.000 de lei;

    • 1.180 de euro, 9.155 de  lei;

    • trei laptop-uri, cinci hard diskuri, șase telefoane mobile, șase cartele SIM.

    Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la punctele de lucru au fost depistate şi identificate mai multe persoane care îşi procurau produse de la societăţile respective, aceste persoane fiind conduse la sediul DIICOT-Serviciul Teritorial București, în vederea audierii.

     Procurorii DIICOT au dispus cercetarea în stare de reţinere a patru persoane (asociaţi şi administratori ai societăţilor comerciale implicate)  şi cercetarea în libertate a celorlalte persoane, pentru complicitate şi instigare la infracţiunea de “cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpãrarea sau deţinerea drogurilor de risc, fãrã drept”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2, alin. 1 din Legea nr. 143/2000. Totodată, cele două persoane juridice implicate au fost puse sub acuzare.

    Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de  Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii