Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:39 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegeri prezidenţiale 2014 Purtătorul de cuvânt al MAI - ”La nivel național s-au înregistrat 79 de sesizări”

ro

16 Nov, 2014 14:48 2485 Marime text
Purtătorul de cuvânt al MAI, subcomisar de poliție Monica Dajbog, a susținut la ora 14.00, la sediul MAI, o declarație de presă privind desfășurarea procesului electoral.
 
”La nivel național s-au înregistrat 79 de sesizări privind posibile contravenții sau infracțiuni care au legătură cu procesul electoral. Angajații Ministerului Afacerilor Interne au verificat punctual toate sesizările, stabilind, până acum, că 25 dintre acestea nu se confirmă. Majoritatea semnalărilor,  respectiv peste 70 la sută, au fost înregistrate în mediul rural, iar, ca modalitate de sesizare, 72 la sută au fost primite prin sistemul de urgență 112.”, se arată în declaraţia de presă susţinută de purtătorul de cuvânt al MAI.
 
De asemenea, în prezent se fac verificări în 20 de situații de posibile infracțiuni electorale, a mai adăugat Monica Dajbog. Cele mai multe sesizări fac referire la posibile cazuri de corupere a alegătorilor. Toate aceste situații se află în cercetarea structurilor de poliție, urmând ca în urma investigațiilor să se stabilească dacă acestea se confirmă sau nu. Totodată, au fost constatate 9 contravenții, fiind aplicate amenzi în valoare de 7.500 de  lei și două avertismente scrise.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii