Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
04:22 24 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Noua cafenea Filicori Zecchini, deşi este deschisă de curând, este asaltată de clienţi! (galerie foto)

ro

14 Jan, 2014 00:00 13721 Marime text
Situată pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în zona City Park Mall, cafeneaua este amenajată la parterul unui bloc nou construit.
Emblema luminoasă de culoare galbenă se vede din depărtare, iar exteriorul îţi atrage atenţia prin ferestrele imense ce înlocuiesc 2 din 4 pereţi.

 
Interiorul este decorat în stilul deja cunoscut al celor de la Filicori, doar că, de această dată mi s-a părut că decorul a fost mult prea întunecat, în culori mult prea închise. Iar dacă te duci seara, cu atât mai mult! În afara frigiderului pentru deserturi care îţi „înţeapă” ochii în pseudo-beznă, nimic altceva nu mai luminează. Mesele mi s-au părut mult prea înghesuite, iar pe unul dintre pereţi era un afiş în care numele oraşului era scris „Constanţa”. Cât despre preţuri... acestea sunt destul de mari pentru unele produse. Spre exemplu, cafeaua este 6 lei, dar specialităţile din cafea ajung chiar şi la 17 lei, ciocolata caldă cu diverse arome este 10 lei, ceaiul la fel. Cele mai scumpe vinuri costă 170 de lei şi sunt din Italia. De altfel, tot meniul este italian, parţial bilingv. O apă costă 7 lei, un suc 8, dar aici servesc şi sucuri bio la 12 lei sticla. Deserturile costă 12 lei şi vă recomand să încercaţi profiterolul care este incredibil de bun şi după o altă reţetă decât cea cu care suntem cu toţii obişnuiţi. Servirea nu a fost nici cât să mă încânte, nici cât să nu îmi placă. Cu toate acestea, în local mai erau doar 2-3 mese libere la doar câteva zile după deschidere.
 
Conform Registrului Comerţului, cafeneaua Filicori Zecchini de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu funcţionează pe societatea SC Horeca Project SRL şi este administrată de Aurora Economu şi Dumitrache Economu. Cei doi mai sunt implicaţi în calitate de acţionari şi în următoarele societăţi: Eco Star Rel SRL, Ecoreca Food SRL, Ecoreca Service SRL, Horeca Bar SRL, Horeca Expert SRL, Horeca Furniture SRL, Osteria D`Italy SRL. Separat, Aurora Economu este partener în societatea Rellangelo Style SRL, iar Dumitrache Economu este partener în societatea Flash Internaţional SRL.
 
Informaţii utile:
Adresa: Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr. 177 – 177A
Facebook: https://www.facebook.com/FilicoriZecchiniLapusneanuConstanta
Site: www.filicorizecchini.ro
Contact: 0728 111 612
Program: Luni – Duminică 07.00 – 01.00
Locuri de parcare: Da
Wi-fi: Da

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Joop 20 Mar, 2015 15:22 Nice place but with irresponsible owners and full of smoking people with children.
  • Un fost client 22 Apr, 2014 09:50 Nu vin cu nimic nou in comparatie cu cea deschisa de pe Tomis si in plus Coca Cola din meniu la 8 LEI unde scrie mare ca este adusa di Italia este o Coca Cola romaneasca. Mare dezamagire, nu am stat sa fac o sesizare la OPC pentru reclama falsa dar cu siguranta nu voi mai calca pe acolo vreodata si nici nu o voi mai recomanda cuiva, plus ca totul este foarte ingramadit si galagia este la ea acasa.